Noul antrenor al naţionalei are cereri rezonabile

Mihai Stoichiță, directorul Comisiei Tehnice din cadrul FRF, a precizat că Ladislau Boloni rămâne în cărți pentru preluarea echipei naționale. Acesta a precizat că noul antrenor are cereri rezonabile care pot fi îndeplinite de federaţie.

FRF, prin vocea lui Mihai Stoichiță, a anunțat că tratativele cu Loți Boloni sunt în toi, iar răspunsul reputatului tehnician ar putea fi unul pozitiv. „Încă suntem în discuții. Poate vom merge noi la Nisa, vine el la București, vedem. Discutăm cu toți cei aflați pe listă. Se poate întâmpla să vină, dar la ora aceasta nu e încă sigur. Ce se va întâmplă în perioada următoare depinde de răspunsul lui Loți. Da, Boloni poate deveni o variantă, dacă el e interesat de o colaborare și de preluarea echipei naționale a României. Din ce știu, Loți are niște cereri rezonabile, care pot fi îndeplinite. Atât știu. Dar cred că se poate ajunge la o finalitate a discuțiilor cu el în perioada următoare. Contractul său va fi minimum pe două campanii. Cred că această continuitate e foarte importantă”, a declarat Mihai Stoichiță, în cadrul emisiunii „Fotbal Club”.

Numele lui Ladislau Boloni, antrenor liber de contract din luna mai, a fost pe lista de 10 antrenori luați în calcul de Comisia Tehnică a FRF pentru postul de selecționer.

Zilele trecute, Mihai Stoichiță lăsa să se înțeleagă că viitorul selecționer al României ar urma să fie ales până pe datat de 7 ianuarie 2022, dintre Ladislau Boloni, Victor Pițurcă, Edi Iordănescu și Adrian Mutu.

Vizualizări: 1,764

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: