Sărbători mai fericite pentru familii bătute de soartă

Oamenii cu suflet mare, care donat bani şi alimente în urnele şi containerul Crucii Roşii, amplasate în supermarketul Carrefour, au reuşit să facă sărbători mai fericite pentru aproximativ 40 de familii nevoiaşe. Printre cei care au primit pachete cu alimente din partea Filialei Crucea Roşie Gorj se află şi familia Duică din Târgu Jiu, o familie cu şase copii care locuieşte într-o locuinţă socială din zona Ciocârlău.

Necazurile lui Gheorghe Duică au început în urmă cu circa 10 ani, când acesta s-a îmbolnăvit de coxartroză. De atunci poartă proteză la un picior, iar veniturile familiei sale s-au redus considerabil. Soţii Duicu au şase copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 17 ani, iar cheltuielile familiei sunt din ce mai mari, mai ales că în perioada imediat următoare, Gheorghe Duică va trebui să-şi pună proteză şi la celălalt picior. „Problemele au început în anul 2005, când m-am operat prima dată. Până atunci am lucrat la Eltop, dar au apărut aceste necazuri. Acum am nevoie de proteză şi la al doilea picior, dar nu sunt bani. De 10 ani sunt operat de două ori pe acelaşi picior, mi-am schimbat două proteze. Copiii sunt la şcoală şi au multe nevoi. Am o pensie de boală de 400 de lei, alocaţiile copiilor şi indemnizaţia soţiei. E greu, ştiu că eu nu mă pot vindeca, dar trăim cu speranţa ca măcar copiii noştri să aibă o viaţă mai bună”, a declarat Gheorghe Duică.
Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, spune că a reuşit să-şi pună proteză cu ajutorul unui medic din Italia. „Când m-am operat anul trecut, am închiriat o trusă medicală tocmai din Austria, pentru a putea să-mi scoată proteza cea veche, care se rupsese. M-a ajutat cu banii un medic din Italia, pe care l-am cunoscut pe internet, am comunicat cu dumnealui şi ne-a trimis bani, iar eu i-am trimis factură ca să-i justific. Dacă nu mă ajuta dumnealui cu banii pentru închirierea trusei medicale nu mă puteam descurca pentru că a costat 600 de euro”, a Gheorghe Duică.

Alimente şi pentru o bătrână care-şi creşte singură nepotul bolnav
Alimentele strânse de Crucea Roşie vor fi de mare ajutor şi unei bătrâne din Târgu Jiu care îşi creşte singură nepotul bolnav. „Am un nepoţel bolnav, pe care eu l-am dus la spitale, am fost cu el la Cluj. Copilul n-are mamă, eu l-am crescut de la două luni, acum are 17 ani, mănâncă regim. Nu avem alţi bani decât ajutorul social, iar orice ajutor ne prinde bine. Mulţumesc acestor domni care s-au gândit şi la mine”, a declarat Nonica Grancea.
Conducerea Filialei Crucea Roşie Gorj spune că Programul „Banca de alimente”, prin intermediul căruia s-au strâns bani şi produse neperisabile va continua şi anul viitor. „Am implementat programul numit „Banca de Alimente”, iar cetăţenii din judeţul Gorj au fost alături de noi. La casele de marcat ale Carrefour au existat şi există în continuare urne ale Crucii Roşii, unde fiecare cumpărător poate lăsa câte un bănuţ. De asemenea, avem un container cu alimente, unde se pot pune alimente neperisabile”, a declarat Marius Vlaicu, preşedintele Crucea Roşie Gorj.
Pentru sărbătorile de iarnă s-a strâns o sumă de aproximativ 3000 de lei. „Ultima dată am dat pachete de Paşti, de atunci şi până acum s-a strâns suma de 2704 lei, din care am cumpărat alimente neperisabile din acelaşi magazin şi am reuşit să facem 36 de pachete, un pachet având în jur de 10 kilograme. Pachetele vor ajunge la familii nevoiaşe, la familii cu mulţi copii, familii monoparentale, familii care au nevoie de sprijin în această perioadă”, a precizat Vlaicu. Aproximativ 30 de pachete cu alimente vor ajunge la familii nevoiaşe din Târgu Cărbuneşti.

Vizualizări: 1,251

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: