Şofer agresat de poliţist în trafic. Poliţia tace!

Scandalul dintre un poliţist şi un târgujian a fost aplanat de locatarii unui cartier din Târgu Jiu. Imaginile demne de un film de comedie arată că poliţistul este vinovat. Circul, cu înjurături şi îmbrânceli s-a întâmplat în cartierul Debarcader din Târgu-Jiu, unde poliţistul, culmea de la Ordine şi Siguranţă Publică. s-a enervat la maxim când şoferul nu i-a acordat prioritatea de trecere pe o stradă îngustă, deşi omul legii nu avea acest drept. Imaginile pot fi văzute pe www.gorjtv.ro şi www.pandurul.ro.

Poliţistul l-a înjurat pe participatul la trafic şi de la agresiunea verbală la cea fizică nu a mai fost decât un pas. Conflictul între poliţist şi şofer a fost aplanat de trecători.

A vrut să-l bage forţat în maşina Poliţiei

Vasile Bobei a are 32 de ani şi este din Târgu-Jiu. Vineri a avut ghinionul să se întâlnească în trafic cu o maşină de poliţie, condusă de un poliţist de recalcitrant. Deşi nu avea prioritatea de trecere şi nu era cu maşina în misiune, omul legii a pretins şoferului să se dea la o parte şi să-l lase pe el să treacă, folosindu-se de statutul impus de ţinuta lui. De la înjurături la îmbrânceli a mai fost decât un pas. Toată faza a fost surprinsă de un locatar ce a filmat scena cu telefonul mobil. Atât şoferul cât şi pasagerul nu înţeleg atitudinea poliţistului, care l-a agresat verbal şi fizic pe participantul la trafic. Vasile Bobei a decis să-şi ia certificat medico-legal şi să depună plângere împotriva poliţistului. „Eu mergeam regulamentar şi aveam prioritate de trecere. El trebuia să-mi dea voie că el avea banda lui de mers ocupată. Nu avea nici girofarul şi nici sonorul acustic în funcţiune. Mi-a zis să mă dau la o parte, iar eu nu am vrut pentru că era dreptul meu să trec. Atunci el a început să mă înjure şi a zis că el este poliţist şi are acest drept“. Omul legii nu s-a oprit aici. „A venit apoi la maşină, a încercat să mă scoată pe geam. Am ieşit eu singur şi m-a târât în genunchi până la maşina de poliţie să mă bage cu forţa. A zis să-i dau documentele că a poliţist la Rutieră, dar el este la Ordine şi Siguranţă Publică”, a povestit Vasile Bobei.

Trecătorii au asistat la circul poliţistului

Tot circul creat de poliţist a adunat în jurul lui şi trecătorii care au aplanat conflictul. Oamenii i-au reproşat acestuia că ceea ce a făcut el nu e un comportament demn pentru un poliţist plătit să păstreze liniştea şi ordinea publică. „Nu e este posibil ca un poliţist să se comporte în felul acesta. Bine le face că îi dau afară. Unul ca acesta nu are ce căuta în poliţie. Ăsta e comportament? Îl înjură pe şofer cum vru el, şi apoi se năpusti peste el în maşină, îl scoasă afară, îl târî pe jos, iar apoi voia să-l bage cu forţa în maşină. Nu e posibil aşa ceva. Un poliţist adevărat nu face asta. Nici nu avea el prioritate de trecere. Eu îl văzui când venea maşina poliţiei eram atent că era să dea peste cineva”, spune un martor. 

REFUZ

Nimeni din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj nu a dat niciun punct de vedere legat de cele întâmplate.

Galerie foto


Vizualizări: 187

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: