Surpriză pentru doi gorjeni. Migranţi pitiţi în camioanele de marfă

Doi gorjeni au fost pe punctul de a transporta ilegal nu mai puţin de 12 migranţi care intenţionau să ajungă fraudulos în Anglia. Pasagerii clandestini s-au ascuns în remorcile camioanelor în timp ce autovehiculele staţionau într-o parcare de la graniţă. Din fericire, şoferii gorjeni şi-au dat seama de prezenţa migranţilor înainte de a pleca la drum.

Întâmplarea a avut loc joi dimineaţă, în jurul orei 4.00. Ionuţ Bunica, în vârstă de 27 de ani, şi Vasile Trocan, colegul său în vârstă de 28 de ani, ambii din Târgu Jiu, opriseră camioanele în parcarea de la graniţa dintre Luxemburg şi Belgia. Cei doi călătoreau împreună, fiind şoferi ai aceleaşi firme, o societate din Gorj care se ocupă cu transportul de mărfuri din România spre Anglia şi invers.

Când au vrut să îşi reia drumul spre Anglia şi au făcut verificările de rutină, cei doi au descoperit că în camioane se aflau 12 migranţi. „De dimineaţă, când am vrut să pornim la drum, am făcut o scurtă verificare a maşinilor, cea a colegului meu avea uşa întredeschisă. Atunci am hotărât împreună să verificăm mai în amănunt. El a avut cinci migranţi iniţial, după ce am urcat în remorcă am mai găsit încă două persoane între marfă. După aceea am mers şi la mine, unde am observat că sigiliul nu este în partea stângă, unde a fost pus iniţial, şi era şi rupt, dar a fost pus la loc inclusiv cablul vamal. Am deschis uşile şi au coborât cinci migranţi”, a declarat Ionuţ Bunica.

După ce au fost descoperiţi, migranţii s-au îndreptat către alte camioane staţionate în parcarea respectivă. Ionuţ Bunica spune că de un an face transporturi către şi dinspre Anglia, dar este pentru prima dată când are parte de o astfel de „surpriză”. „Au mai încercat acum câteva luni, pe graniţa între Belgia şi Franţa, dar nu au reuşit sa intre”, a mai spus tânărul.

Vizualizări: 7,523

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: