Trei sute de familii, evacuate din barăcile ACH în martie

Cele aproape 300 de familii din colonia ACH riscă să rămână fără un acoperiş deasupra capului începând cu luna martie. Proprietarul terenului pe care sunt amplasate barăcile nu poate cere evacuarea pe timp de iarnă însă din martie reprezentanţii primăriei se aşteaptă la tot ce este mai rău. Cert este că oamenii care stau în aceste barăci nu au unde să se mute şi stau cu sufletul la gură de teama evacuării. O parte din ei ar putea fi mutaţi în locuinţe sociale.

Locuitorii barăcilor din ACH sunt poate singurii târgujieni care vor ca iarna să dureze cât mai mult şi asta pentru că din primăvară ar putea rămâne pe drumuri, fără un acoperiş deasupra capului. Proprietarul terenului pe care sunt amplasate barăcile îşi vrea pământul înapoi având chiar şi hotărâre judecătorească executorie. Gândul că ar putea să rămână pe drumuri îi înspăimântă, deşi majoritatea cred că în toată această poveste cu evacuarea este ceva necurat. „În urmă cu un an aproape că era inevitabilă evacuarea, atunci ne-am reunit toţi pe alee şi aşa am aflat că de fapt ACH-ul l-a despăgubit pe aşa zisul proprietar, i-a dat terenul în altă parte şi o sumă de bani din care şi-a făcut casa pe care o are acum. Nu ştiu ce mai are cu noi acum dacă a fost despăgubit”, a declarat unul dintre locuitorii din ACH care a dorit să păstreze anonimatul de teama eventualelor repercusiuni.

Se lucrează la noile case

Reprezentanţii primăriei nu au prea multe răspunsuri la această problemă. Ei susţin că o parte din oameni vor fi mutaţi în locuinţele sociale ce se construiesc în zona Narciselor, dar şi în spatele târgului de haine de la Artego. „Selecţia se va face în urma anchetelor sociale. O parte din ei vor fi mutaţi în locuinţele sociale din spatele Coleusului, la ele se lucrează la finisaj, şi în zona Narciselor. Dar deocamdată nu ştim ce vrea să facă proprietarul, el decide dacă trece la dărâmarea construcţiilor sau nu”, a declarat Grigore Jianu, director administraţie publică locală. Cert este că barăcile se întind pe un hectar şi jumătate adică exact suprafaţa pe care o deţin cei patru moştenitori ai lui Ion Băloi.

În ciuda eforturilor noastre, Romeo Selişte, directorul Hidroconstrucţia SA, nu a putut fi contactat pentru a ne lămuri dacă proprietarul a fost sau nu despăgubit de ACH.

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: