Vişan, despre stocurile de iarnă: Pe cărbune ne confruntăm cu dificultăţi

Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Doru Vişan, a spus că programul de iarnă din acest an porneşte de la premisa unui consum mai mare cu 2% faţă de anul trecut. Stocurile de combustibil sunt suficiente, spune Vişan, care precizează că pe zona de cărbune sunt unele dificultăţi.

Potrivit oficialului din Ministerul Energiei, în pregătirea Programului de iarnă 2018-2019, stocurile pe componente sunt suficiente. Acesta a vorbit despre problemele de la Complexul Energetic Oltenia. „Pe componente situaţia se prezintă după cum urmează: obligaţia la gaze este de 2 miliarde mc realizat, iar azi suntem la 2,2 miliarde mc. Suplimentare avem deja două depozite modernizate ca dimensiune a capacităţii de depozitare. Pe hidro am beneficiat de un an hidrologic bun şi intrăm cu 1,6 TW capacitate. Avem asigurat stocul în lacuri, dar nu trebuie să neglijăm şi deficitul care există. Pe cărbune ne confruntăm cu mai multe dificultăţi. Prima este în zona Complexului Energetic Oltenia. S-a reuşit promovarea a două acte normative pentru Roşia şi Jilţ, cu efecte undeva la 4-5 luni de acum înainte. Pregătirea Programului de iarnă 2018-2019 s-a făcut pe capacităţile existente, pe prelungirea programului de lucru. Obligaţia de 800.000 de tone este realizată şi dezideratul nostru este de 1,2 milioane de tone, la nivelul anului trecut. Am activat depozitul Roşia, vom avea capacităţi de funcţionare la Rovinari - două, unul la Turceni şi unul la Craiova. Toate capacităţile sunt disponibile la această societate mare pentru perioada de iarnă, în funcţie de solicitări”, a precizat Doru Vişan.

Secretarul de stat a adăugat, totodată, că un alt element în pregătirea Programului de iarnă îl reprezintă sistemele de termoficare centralizată, pentru care este nevoie de cel puţin 1.000 MW necesari pentru o funcţionare optimă.

Vizualizări: 1,679

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: