A închis centrul de informare turistică

Cu un Centru de Informare Turistică închis de ani buni, cu peisaje și locuri nepuse în valoare, dar și cu multe ale priorități pentru creșterea nivelului de trai, turismul în comuna Stănești este departe de a fi dezvoltat. Deși localitate are potențial, edilul recunoaște că este destul de greu să dezvoltate acest sector pentru că nu are bani.

În comuna Stănești s-au tot construit în ultimii ani pensiuni și case de vacanță pentru că zona are potențial, iar peisajele de aici sunt spectaculoase. În altă ordine de idei, pe Șușita Verde se poate ajunge în Straja, dar numai cu mașini de teren pentru că pe o porțiune destul de mică, drumul este destul de greu accesibil.

Primarul din comună este conștient că turismul ar aduce bani frumoși în localitate, dar nu are cum să dezvolte acest sector. ”Totul necesită bani, bani și iarăși bani. Noi folosim acum fondurile în alte scopuri. Avem alte cheltuieli necesare pentru cetățeni ca de exemplu niște drumuri, canalizare, apă, ca să putem oferi condiții localnicilor dar și turiștilor. E posibil să fie localități mai avansate, unde primarii au făcut în mandatele trecute ce fac eu acum și e normal ca ei să se axeze pe turism. Eu mai întâi vreau să cresc nivelul de trai”, a precizat Constantin Bicheru, primarul din Stănești.

Drumul spre Straja, ar fi unul dintre prioritățile edilului dacă ar fi să facă ceva pentru atragerea turiștilor. ”Vrem să cadastrăm drumul către Straja pe Șușița Verde. Este vorba de un drum de 15 kilometri. În momentul în care fondurile ne vor permite acest lucru o să începem procedura. Deocamdată este în administrarea Ocolului Silvic și nu s-au pronunțat oficial dacă ni-l cedează sau nu. Încă suntem în discuții. În prezent, pe acest drum se ajunge în Straja cu mașini de teren pentru că este o porțiune de 4 kilometri unde drumul este mai dificil”, a mai spus Constantin Bicheru.

În comuna Stănești este și un Centru de Informare Turistică pe care s-a pus lacătul de mai bine de un an, după ce ambii funcționari ai primăriei care m-au treceau pe aici au decedat.

Vizualizări: 2,223

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: