Au salvat mii de puieți plantați anul trecut

Localnicii din comuna Bengești-Ciocadia au participat, luni, la o acțiune de udare a unor plantații realizate de-a lungul râului Gilort, puieții riscând să se usuce din cauza secetei, a informat purtătorul de cuvânt al Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate (ANANP) - județul Gorj, Cristina Merfu.

Potrivit sursei citate, apelul la voluntariat a fost inițiat de ANANP - județul Gorj, pentru că, din cauza temperaturilor ridicate și a lipsei de precipitații din ultima lună, cei 6.000 de puieți plantați anul trecut riscau să se usuce.

Luni dimineața, la prima oră, aproximativ 30 de membri ai comunității locale, inclusiv câțiva angajați ai primăriei, au venit cu găleți, motopompe și chiar un bazin de apă și un tractor, pentru a da o mână de ajutor la udarea plantațiilor.

'Funcționarii primăriei au fost receptivi și s-au oferit să ajute. Au rămas în instituție o parte dintre angajați, în așa fel să nu fie afectată activitatea. Mă bucur mai ales că localnicii dau dovadă de spirit civic, că au înțeles că această acțiune este până la urmă în folosul comunității, adică al lor, că plantațiile pe care încercăm să le salvăm vor îmbunătăți mediul înconjurător pe care îl lăsăm copiilor și nepoților noștri', a declarat primarul localității Bengești-Ciocadia, Victor Geogia, potrivit unui comunicat transmis de ANANP - județul Gorj.

Plantările din localitatea Bengești-Ciocadia au fost realizate în cadrul proiectului Fish for Life, derulat de ANMAP - județul Gorj, în parteneriat cu Universitatea din București și Invisible Nature.

Plantările realizate în apropierea albiei Gilortului au ca scop refacerea conectivității pădurilor ripariene, acele șiruri de arbori care străjuiesc malurile râurilor.

Au fost plantați aproape 6.000 de puieți (salcie albă, anin negru, plop negru/plop alb și frasin) pe mai multe suprafețe, ce totalizează peste trei hectare.

'În câțiva ani, aceste plantații vor deveni zăvoaie. Prin vegetația pe care o conțin, zăvoaiele constituie zonă de adăpost, hrănire și reproducere pentru numeroase specii de mamifere, păsări, amfibieni, insecte. Cu cât sunt mai întinse, cu atât ajung să formeze fâșii-tampon de-a lungul Gilortului, contribuind la protejarea malurilor împotriva eroziunii. Zăvoaiele mai au rolul de a proteja împotriva inundațiilor, distribuind apa mai lent spre zonele învecinate. Arborii de pe mal ajută la menținerea unei temperaturi constante a apei. Rădăcinile acestora care ajung în apă formează așa-zisele răgălii, zone foarte importante pentru refugiul peștilor în perioade cu viituri și care se constituie și ca habitate de odihnă, hrănire și reproducere', a precizat managerul proiectului Fish for Life, Nicolae Calma.

Dacă lunile de vară vor fi lipsite de precipitații și cu temperaturi ridicate, organizatorii acestei acțiuni consideră că va fi nevoie de cel puțin 3 - 4 campanii de udare, la care speră să participe cât mai mulți voluntari.

Vizualizări: 539

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: