Au vrut să-l omoare de trei ori pe Ceaușescu. Probe distruse!

Dezvăluiri fără precedent făcute luni de Ministerul Public în Dosarul Revoluției din 1989. Anchetatorii au vorbit explicit de existența unui sistem de diversiune, de trei tentative de lichidare fizică a lui Ceaușescu înainte de proces, dar și de distrugerea unor probe după 1990.

Au trecut 28 de ani de la schimbarea de regim din 1989 și abia acum ancheta procurorilor conturează ipoteza unei lovituri de stat. Un prim indiciu ar fi zgomotul de panică auzit la mitingul din 21 decembrie, în timpul discursului lui Nicolae Ceaușescu. “A fost identificată, inclusiv prin probe testimoniale, sursa sunetului cu efect de panică (emis la data de 21 decembrie 1989, în timpul discursului lui Nicolae Ceaușescu) care a contribuit, alături de alte elemente, la dezorganizarea mitingului din Piața Palatului și declanșarea protestelor în București”, susțin procurorii.

Ordinul de lichidare, venit din vârful ierarhiei militare

Anchetatorii au pus informațiile cap la cap și au ajuns la concluzia că au fost trei tentative de lichidare fizică a soților Ceaușescu, înainte de execuția de la Târgoviște. “Totodată, a fost clarificată succesiunea evenimentelor petrecute la UM 01417 Târgoviște, locația unde s-a aflat cuplul Ceaușescu începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Probele au evidențiat existența unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unități militare, precum şi existenţa unor ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceaușescu. Astfel, până la execuția celor doi, survenită la data de 25 decembrie 1989, au fost identificate trei tentative de lichidare fizică a acestora”, se arată în comunicatul Parchetului General.

Nu a fost vid de putere

Anchetatorii au concluzionat că nu a existat un vid de putere în 1989. Cu alte cuvinte, există vinovați care pot fi trași la răspundere. Interesant este că diversiunea pare a fi fost pregătită cu ani înainte, când armata a achiziționat imitatoare de foc. “În legătură cu aceeași diversiune au fost obținute date care demonstrează că în anul 1987 forțele armate ale României au importat două tipuri de imitatoare de foc militare, respectiv imitatoare pentru armamentul de infanterie, cu foc la gura țevii și imitatoare privind desantul de parașutare”, arată procurorii.

Diversiunea militară a stat la baza a numeroase decese, vătămări corporale și distrugeri survenite, mai spun procurorii, care au făcut referire și la dezinformările constante transmise prin intermediul televiziunii publice.

Sprijin militar sovietic

În baza probelor adunate, procurorii au conturat și modalitatea prin care au fost transmise o serie de ordine militare diversioniste, cu consecințe deosebit de grave. Totodată, urmare a probatoriului administrat există o mai bună înțelegere a diversiunii radio-electronice. Parchetul a caracterizat fenomenul diversionist din decembrie 1989 unic în istoria României prin complexitate și anvergură, “atât sub aspectul mecanismelor concrete de acțiune cât și din perspectiva persoanelor ce au dirijat acest fenomen”.

Procurorii vorbesc în comunicat și despre sprijinul militar sovietic. „Probele administrate au permis o bună edificare cu privire la solicitarea de ajutor militar străin (sovietic) și consecințele grave ale unei astfel de solicitări pentru structurile militare interne și populația civilă. Această realitate este necesar a fi coroborată cu situația militară alarmantă care a existat de-a lungul întregii frontiere de stat a României în luna decembrie 1989”, se arată în comunicat.

Probe distruse după 1990

Parchetul anunță că a clarificat circumstanțele și împrejurările privind pregătirea judecării în regim de urgență a fostului președinte și a soției acestuia, judecarea propriu-zisă, motivațiile reale care au stat la baza acestei acțiuni și, mai apoi, executarea soților Ceaușescu.

Și, extrem de important, probe importante au fost distruse sau alterate. „Este important de precizat faptul că, după anul 1989, probe importante, de natură să stabilească adevărul privind Revoluția, au fost distruse sau alterate, ceea ce face dificilă stabilirea, cu claritate, a unui raport de cauzalitate între anumite conduite, acțiuni sau inacțiuni și consecințele deosebit de grave ale evenimentelor din decembrie 1989”, se arată în comunicat.

Procurorii promit celeritate în continuarea urmării penale și anunță reaudierea unor martori. Omul care probabil știe cel mai mult despre ce s-a întâmplat în 1989, Ion Iliescu, nu a mai apărut în ultimele săptămâni în spațiul public, existând zvonul că ar fi bolnav.

Vizualizări: 2,139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: