Cabinet de Cardiologie Pediatrică la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu

Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu a înființat un Cabinet de Cardiologie Pediatrică în cadrul Ambulatoriului Integrat. Au fost obținute avizele favorabile de la Ministerul Sănătății astfel noul cabinet va începe să funcționeze oficial din 15 octombrie 2024.

Astfel, copiii din județul Gorj vor putea beneficia de consultații cardiologice gratuite, pe baza unui bilet de trimitere emis de medicul de familie sau de un specialist. Cabinetul va intra în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Gorj.

”S-a demarat procedura de achiziție a ecografului cardiac pentru doamna doctor. A fost aprobat bugetul spitalului și procedura de achiziție. În momentul de față s-a înființat și structura de către minister. În perioada până va veni acest aparat, noi avem o variantă cu un aparat din cardiologie care îi va fi distribuit către cabinetul de cardiologie pediatrică”, spunea, în urmă cu două zile, managerul unității medicale, Dumitru Vienescu , pentru ziarul Pandurul.

Dr. Corina Vasile, medic specialist în cardiologie pediatrică, va fi responsabilă de acest cabinet. Din luna august, ea a oferit consultații pacienților internați în secțiile spitalului.. Dr. Vasile are o pregătire solidă, acumulând experiență atât în România, cât și în Franța, unde a realizat un stagiu la Centrul Spitalului Universitar din Bordeaux, în Departamentul de Cardiologie Congenitală de Copii și Adulți.

În Gorj nu exista un medic cardiolog pediatric, părinții fiind nevoiți să caute soluții în centre universitare sau la clinici private.

Consultațiile și investigațiile medicale efectuate de un cardiolog pediatric sunt non-invazive și sigure, putând fi realizate la orice vârstă, inclusiv în primele luni de viață. Programările la Cabinetul de Cardiologie Pediatrică pot fi efectuate începând cu data de 14 octombrie 2024, apelând numărul de telefon 0741 151 346.

Vizualizări: 2,037

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: