Cum a cucerit-o Kate Middleton pe Regină!

Regina Elisabeta a II-a, care împlinește 90 de la data de 21 aprilie, a fost  subiectul unui documentar, în cadrul căruia Kate Middleton, ducesa de Cambridge, povestește cum a reușit să o cucerească pe aceasta.

Documentarul difuzat în duminica Paștelui catolic, a arătat-o pe aceasta la lucru și acasă. Dintr-un fragment din interviul acordat de ducesa de Cambridge, Kate, aflăm că George, strănepot al reginei Elizabeta a II-a, o numește pe regină „Gan-Gan”.  Soția prințului William spune, de asemenea, că regina lasă mici cadouri în camera lui George și a micii sale surori, Charlotte, de fiecare dată când vine să îi vadă.

Kate spune că a fost foarte emoționată la primul Crăciun în familia regală. pentru prima reuniune a familiei, de Crăciun. Nu știa ce cadou să-i facă Reginei. „Mă gândeam… Oh, doamne, oare ce să îi dau? Mă gândeam să îi fac ceva, dar mă temeam că rezultatul nu va fi demn. Și atunci am decis să încerc un sos chutney, pe care îl știam foarte bine și pe care l-am mai făcut, după rețeta bunicii mele. Era foarte bun, special și l-am pregătit singură cu mare plăcere. Am fost foarte îngrijorată, când l-am oferit, dar am fost încântată când l-am regăsit pe masa de Crăciun. A fost un gest simplu, dar foarte apreciat. Sosul meu a devenit subiect de discuție și comentarii – placute, evident, la fiecare masă de Crăciun”, a povestit Kate Middleton.

Vizualizări: 3,105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: