Doar două localități din Gorj cu incidență de scenariu roșu

Peștișani și Dănciulești sunt singurele localități din Gorj care mai au incidență de peste trei cazuri de Covid la mia de locuitori în 14 zile. Zeci de localități au deja incidență de scenariu verde, adică sub 1,5 la mie.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate, la nivel național, 2.104 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2 (COVID–19), dintre care 40 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

Gorjul este trecut cu 24 de cazuri noi, incidență 1.27, Doljul cu 66 de cazuri noi, incidență 1.29, Mehedinți cu 12 cazuri noi, incidență 1.48, Olt cu 40 de cazuri noi, incidență 1.62, Vîlcea cu 15 cazuri noi, incidență 1.89.

 În intervalul de referință au fost raportate 177 de decese, plus 35 din perioade anterioare.

Din totalul de 212 pacienți decedați, 190 erau nevaccinați și 22 vaccinați. Cei 22 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 de ani. 21 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.859. Dintre acestea, 1.341 sunt internate la ATI. Dintre cei 1.341 de pacienți internați la ATI, 130 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 132 sunt minori, 120 fiind internați în secții și 12 la ATI.

Galerie foto



Vizualizări: 1,452

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: