Două noi dispozitive seismice, amplasate în Gorj: INFP explică cutremurele

Specialiști ai Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului au anunțat, într-o conferință la Instituția Prefectului Gorj, amplasarea a încă două stadii de monitorizare, dar și concluzii pentru cele două cutremure și miile de replici care au avut loc în județ. În total, în Gorj, sunt 10 stații de monitorizare.
 
 
 
 
 
 

Directorul Constantin Ionescu a anunțat că vor mai fi amplasate o stație seismică și un senzor de monitorizare în Târgu Jiu. Unul în Târgu Jiu, în Parcul Central, și altul în Tismana, în satul Sohodol. INFP a menționat că a avut sprijinul prefectului Iulian Popescu pentru amplasarea acestor dispozitive și că au fost situații în care foarte multe instituții și primarii au refuzat instalarea acestor stații. ”După cum spunea și domnul prefect (n.r- Iulian Popescu), INFP are ca obiectiv monitorizarea seismică a României. La nivel național avem în acest moment peste 200 de stații seismice, 35 de echipamente de GPS și alte tehnologii cu care reușim să monitorizăm diferite evenimente naturale și antropice. După cum știți, în februarie 2023 s-au produs două cutremure în zona Târgu Jiu. La acel moment populația a fost panicată, dar zona județului Gorj este cunoscută ca zona activă din punct de vedere seismic, dar care se activează la intervale foarte mari. Noi am instalat, pe perioada respectivă, stații seismice în zona de aici pentru a localiza foarte bine cutremurele. Am reușit să detectăm, pe perioada anului 2023, în jur de 4.200 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 0 și 5,7 grade, în zona de aici. Prezența noastră aici este fiindcă după acele cutremure am mai cumpărat echipamente și dorim să mai punem în zonă încă o stație seismică și un senzor de monitorizare a efectelor cutremurelor în oraș, în Târgu Jiu”, a declarat Constantin Ionescu, Manager General al Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

În conferința de presă de la Prefectura a fost prezent și seismologul Mihai Diaconescu. El a dat câteva explicații cu privire la cauzele cutremurelor din Gorj.

”Mă numesc Diaconescu, sunt de la INFP și vreau să mulțumesc Prefecturii pentru sprijinul pe care ni l-a acordat în obținerea acestor locații. În ceea ce privește cauza, ne-a trebuit o perioadă în care să asimilăm ceea ce se întâmplă și să elaborăm niște modele. Primul model, care a și rămas în picioare, privește cauzele locale, datorită existenței unor falii locale într-o zonă pretensionară. Ne aflăm într-o zonă de curbură a Carpaților. Această zonă de curbură nu este doar așa o hartă, ci sunt niște roci care sunt mulate după un arc de cerc să spunem, care începe în zona asta și se termină în Balcani. Astea ar fi cauzele locale. Cauzele exterioare sunt influențele datorate cutremurelor turcești, în special al cutremurului de 7,8 din sudul Turciei, a cărui energie s-a propagat pe planul de subducție al plăcii africane sub placa est-europeană. Acest lucru a fost validat de USGS prin Centrul Educațional Iris. De pe teritoriul României s-au remarcat stațiile seismice din sudul Meridionalilor, în care arată foarte clar că Vrancea în prima mișcare nu a fost influențată, ci această zonă. Vrancea a fost influențată în cutremurul de 7,5. Situația a fost destul de complicată pentru a da public dintr-o dată”.

Vizualizări: 1,727

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: