Fiica primarului condamnat, dată în urmărire generală

Primarul din Bumbești-Pițic se află deja în spatele gratiilor, însă fiica lui, condamnată în același dosar, a fost dată în urmărire generală de către poliție. Numele acesteia apare pe site-ul Poliției Române, la secțiunea „Persoane urmărite”.

Potrivit IGPR, Alina Adnana Mariana Doboș, fostă Nioață, se sustrage punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei închisorii.

Ea a fost condamnată definitiv, în urmă cu o săptămână, la 2 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată.

Dacă inițial se știa ca fiica primarului a scăpat de pușcărie, primind o pedeapsă cu suspendare, a doua zi Curtea de Apel Craiova a venit cu o „îndreptare de eroare materială”, precizând că este vorba despre o hotărâre de condamnare.

Cei doi, tată și fiică, au ajuns în atenția DNA în urma uunui denunț. Michy Nioață a început demersurile pentru a obţine fonduri europene în 2011, pentru o fermă de vaci, înainte de a fi ales primar.

Un localnic l-a reclamat pe primar că nu avea nicio vacă în bătătură, deşi primise deja banii, 40.000 de euro, printr-un program prin care statul voia să încurajeze tinerii fermieri.

Fiica edilului, pe numele căreia a fost făcut proiectul, era studentă în București în perioada în care ar fi trebuit să lucreze în fermă. Ulterior, în timpul implementării proiectului, tânăra a fost plecată în Anglia, țară unde s-ar afla și în prezent.

Vizualizări: 13,024

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: