Un nou proiect de salvare și educație civică lansat de Asociația Drumeții Montane

Asociația „Drumeții Montane” lansează oficial proiectul național “Mantrailing – Misiunea Prietenilor Canini”, o inițiativă dedicată iubitorilor de câini și sport, care vizează formarea de echipe specializate om–câine pentru misiuni reale de căutare și salvare.

Proiectul se desfășoară între lunile mai și septembrie 2025, în București și județul Ilfov, și oferă sesiuni lunare gratuite de antrenament deschise publicului larg și voluntarilor. Participanții vor avea ocazia să se familiarizeze cu tehnicile de mantrailing – metoda de căutare a persoanelor dispărute pe baza mirosului individual, utilizând abilitățile olfactive excepționale ale câinilor.

În perioada mai–august, vor avea loc două sesiuni lunare de antrenament ce includ atât pregătire teoretică, cât și exerciții practice în medii urbane și naturale. Publicul poate participa pe bază de înscriere prealabilă.

Punctul culminant al proiectului este un workshop intensiv organizat între 4–7 septembrie 2025 în București, cu participarea unor instructori internaționali din Ungaria, membri ai Asociației Debreceni Mantrailing és Kutyás Egyesület. Evenimentul se va încheia cu examene de certificare pentru nivelurile K9-MT1 până la K9-MT4.

Scopul principal al proiectului este crearea unei rețele naționale de echipe om–câine, capabile să intervină în cazuri de dispariții, accidente sau dezastre naturale. Spre deosebire de metodele tradiționale, câinii de mantrailing pot urmări urme vechi de mai multe ore sau zile, în condiții dificile, economisind timp prețios și resurse umane în misiunile de salvare.

Acești câini nu înlocuiesc structurile oficiale de intervenție, ci le sprijină și eficientizează acțiunile, oferind direcții clare și reducând considerabil suprafața de căutare.

Proiectul are și o componentă educativă importantă: organizatorii încurajează instituțiile și cetățenii să sprijine inițiativele de dresaj pentru câini de salvare și să se implice activ în dezvoltarea unei culturi de responsabilitate civică. Publicul este invitat nu doar să participe la antrenamente, ci și să asiste la demonstrații și să descopere valoarea reală a colaborării dintre om și câine în situații critice.

Pentru mai multe detalii despre înscriere și calendarul evenimentelor, vizitați site-ul oficial al proiectului: www.mantrailing.ro.

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: