A recunoscut că a luat cartonaș roșu intenționat

Universitatea Craiova a pierdut în fața rivalei de la FCU Craiova, scorul fiind 0-2 în derby-ul Olteniei din etapa cu numărul 19 din Liga 1. La finalul partidei a avut loc un incident bizar în care a fost implicat un jucător al  Universității Craiova care aproape că a cerut să i se dea un cartonaș roșu.

După fluierul final al arbitrului s-a petrecut un episod mai greu de înțeles. Alexandru Crețu s-a apropiat de central, iar acesta i-a întins mâna pentru a-l saluta, așa cum se procedează de obicei, însă mijlocașul Universității Craiova l-a lăsat cu mâna întinsă pe Andrei Chivulete și i-a reproșat unele decizii din timpul meciului. Apoi, a făcut un gest spre oficial, s-a apropiat de el, moment în care centralul a scos imediat cartonașul galben,, informează DigiSport, care a transmis meciul în direct. Pentru că mai fusese avertizat o dată și în timpul regulamentar, Alexandru Crețu a văzut și cartonașul roșu.

La flash-interviu, mijlocașul a recunoscut că a luat intenționat cartonașul roșu, pentru a lipsi la meciul de Cupă de la mijlocul săptămânii viitoare, contra lui FC Argeș: ”Așa am considerat, că e mai important meciul din campionat decât cel din Cupă”, a transmis Alexandru Crețu la DigiSport.

Având în vedere că Alexandru Crețu a recunoscut în direct acest lucru, e foarte posibil ca cei de la Comisia de Disciplină a FRF să se autosesizeze, iar fotbalistul de 30 de ani să ”stea pe tușă” mai multe meciuri.

Vizualizări: 1,756

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: