Abandonați de constructor. Cât a plătit o primărie pentru o parcare și câteva alei

Autoritățile locale dintr-o comună din Gorj au alocat de la bugetul local suma de aproximativ 370.000 de lei pentru amenajarea zonei din jurul instituției. Vorbim de primăria din comuna Hurezani, unde deși nu este o lucrare foarte mare, constructorul întârzie cu finalizarea investiției.

De acești bani ar fi trebuie să se facă o parcare cu o capacitate de aproximativ 10 locuri, câteva alei, un spațiu verde dar și o rigolă de scurgere betonată. Lucrările au început din toamna anului trecut și nici până acum nu sunt gata.

”Avem probleme cu firma care se ocupa de lucrarea de amenajare a spațiului din jurul primăriei. Am alocat pentru această investiție aproximativ 370.000 de lei, ca să facem o parcare în spatele primăriei pentru că acolo este Serviciul de Evidență a Persoanelor și este flux continuu de cetățeni, a trebuit să facem alei pe lângă primărie care duc la arhivă, și în față aleea de intrare în instituție, o rigolă de scurgere betonată și un spațiu verde. Problema este că firma care se ocupă de lucrare cam trage de timp. Au început în toamna anului trecut, au făcut parcarea din spatele primăriei și nu au mai venit să finalizeze. Au tot zis că vremea nu le permite, dar este cald acum, ar putea lucru. Ne tot promit că vin dar nu sunt serioși”, a declarat primarul din Hurezani, Ion Mândruț.

Vizualizări: 1,289

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: