Aldescu cere demisia lui Preoteasa de la Protecţia Copilului

Angajaţii Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică de la Bâlteni ar fi trebuit să protesteze din nou ieri, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat. Cristi Aldescu, liderul Sindicatului Ambulanţa, susţine că angajaţii centrului au fost ameninţaţi de conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului că îşi vor pierde locul de muncă dacă continuă cu proteste, lucru negat de Constantin Preoteasa. Mai mult decât atât Aldescu, cere îi demisia lui Preoteasa.

Angajaţii Centrului de Recuperare şi Reabilitare de la Bâlteni au refuzat vineri dimineaţă să intre în tură fiind nemulţumiţi de faptul că deşi au câştigat în instanţă drepturile salariale care le-au fost tăiate, nu au primit decât o mică parte din bani. Protestele trebuiau să continue şi ieri de dimineaţă însă acest lucru nu s-a întâmplat pentru că angajaţii centrului au fost ameninţaţi de conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului că vor fi daţi afară. „Oamenii au fost ameninţaţi că vor fi daţi afară dacă vor continua protestele şi nu vor mai fi promovaţi niciodată. Nu se procedează aşa.  S-au speriat şi de aceea nu au mai protestat”, spune Cristi Aldescu. 

Constantin Preoteasa nu recunoaşte nimic şi crede că la mijloc sunt invenţiile liderului de sindicat. „Astea sunt povesti. Să spună unu că l-am ameninţat. Astea sunt poveşti de adormit copiii. Pot să iasă să facă ce vor ei. Cine este Aldescu să-mi ceară mie demisia? Şi eu îi cer lui demisia din funcţia de lider de sindicat. În ce  calitate face el asta”, spune Preoteasa.

Relaţiile dintre conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi angajaţii centrelor subordonate rămân în continuare tensionate.

Vizualizări: 162

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: