Apel umanitar pentru o tânără mamă din Târgu Jiu. Este foarte urgent!

Ana Maria Vîrjan este o tânără mămică din Târgu Jiu care de un an se luptă cu o boală extrem de grea. La doar 35 de ani, Ana Maria a fost diagnosticată cu cancer la măduva spinării și de atunci viața ei s-a schimbat complet.

A fost operată la coloană anul trecut și lucrurile păreau să meargă bine până acum câteva luni, când tânăra a început să se simtă din ce în ce mai rău. Au urmat zeci de controale și investigații la spitalele din România, însă vestea cea rea a venit în urmă cu trei zile: tumoră malignă craniană și cervicală.

În prezent, Ana Maria este internată pe secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, aproape toate spitalele din țară refuzând un transfer în contextul actual. Speranța a venit din partea unei clinici private din București, care este dispusă să o primească și să înceapă un tratament, însă costurile sunt uriașe. Orice sumă de bani este binevenită și poate fi donată în contul RO44BTRLRONCRT0259611702, titular Vîrjan Cosmin.

Singura dorință a Mariei este să se întoarcă sănătoasă acasă la fetița ei de șapte ani și să o vadă crescând. Haideți să-i dăm o mână de ajutor!

Vizualizări: 15,350

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: