Asfaltare prin băltoace într-o comună din Gorj

Primăria Dănești a alocat 400.000 de lei pentru a moderniza drumul comunal ce face legătura chiar între sediul instituției și zona periferică a municipiului Târgu Jiu, numai că lucrările ce se efectuau luni dimineața pe șoseaua respectivă lăsau mult de dorit. Muncitorii turnau de zor asfalt, chiar dacă puneau bitumul fierbinte în băltoace, ei susținând cu fermitate că lichidul din gropi ar fi de fapt o emulsie specială!

Primarul Emilian Rusu s-a lăsat inițial convins de poveștile pe care i le îndrugau muncitorii, el menționând chiar că are un diriginte de șantier care supraveghează îndeaproape modul în care este executată lucrarea. „Avem contract. Lucrarea trebuie executată până la 20 luna aceasta. Contractul a fost semnat în septembrie. E diriginte de șantier care ne-a asigurat că a fost îndepărtată udeala, iar stratul al doilea se toarnă doar pe uscat. Lucrarea e în garanție și eu nu le plătesc nici un leu până nu se face totul cum trebuie”, a spus Rusu.

La insistențele jurnaliștilor care au observat modul în care era făcută asfaltarea, primarul s-a deplasat și el în zona unde muncitorii lucrau și de abia atunci a fost de acord că bitumul e pus direct în apă și că nici vorbă de emulsie în gropile de pe drum. Nici măcar dirigintele de șantier cu care se tot lăuda primarul nu a fost de găsit printre muncitori, Emilian Rusu fiind nevoit în cele din urmă ca singur să le ceară muncitorilor să oprească lucrarea și să nu mai toarne bitum. Edilul a dat din colț în colț, dar a fost de acord că nu așa se aștepta să se facă plombarea drumului. „Sunt câteva bălți, într-adevăr. O să iau legătura cu dirigintele de șantier să văd de ce nu este aici și să stabilească dumnealui ce are de făcut. O să-i spun să oprească lucrarea pentru că e clar că așa nu se lucrează corect”, a menționat primarul.

Din ordinul acestuia, lucrările au fost întrerupte, dar nu toată ziua, ci doar câteva minute, până când primarul a plecat din zonă. Ulterior, muncitorii au revenit la activitatea lor, continuând să toarne asfalt pentru a putea termina lucrarea în termenul prevăzut în contract. Nu contează că anul viitor vor fi din nou gropi în urma lor pentru că nu îi trage nimeni la răspundere, chiar dacă e vorba de bani publici aruncați aiurea în gropi.

Vizualizări: 5,399

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: