Căminul cultural din Cîlnic, modernizat și dotat cu fonduri europene

Artiștii din comuna gorjeană Cîlnic vor desfășura activitate în cele mai bune condiții. Proiectul autorităților locale privind modernizarea și dotarea căminului cultural din centrul comunei a fost aprobat la finanțare din fonduri de la Uniunea Europeană. Investiţiile se ridică la 260.000 de euro.

Căminul cultural din centrul comunei Cîlnic este singura unitate de acest gen din localitate unde se mai desfăşoară activitate. Mai există un cămin cultural în satul Vălceaua, care este închis de multă vreme, iar autoritățile locale spun că nu vor să investească în reabilitarea clădirii pentru că oricum nu ar avea cine să o folosească.

În schimb, cel din centrul comunei va deveni unul modern, la standarde europene. Asta pentru că va fi îmbunătăţit atât la interior, cât și la exterior. De asemenea, banii europeni obținuţi de primăria Cîlnic de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) vor fi dirijați și pentru achiziția de instrumente muzicale și costume populare. ”Avem aprobat proiectul privind modernizarea și dotarea căminul cultural, finanţat pe fonduri europene, în valoare de 260.000 de euro. Se va face o extindere unde va fi inclus un grup social, va fi înlocuită șarpanta, vor fi modernizări interioare și exterioare. La dotări, vom achiziţiona instrumente muzicale, costume populare, o instalaţie de sonorizare, mobilier pentru depozitarea instrumentelor muzicale, costumele populare, scaune”, a declarat Dumitru Vulpe, primarul comunei Cîlnic.

În următoarea perioadă, autorităţile locale vor semna contractul de finanțare, iar lucrările vor fi demarate după finalizarea licitaţiei pentru desemnarea constructorului. Astfel, sunt toate premisele ca anul acesta să fie demarate lucrările, astfel încât anul viitor să fie recepţionate.

Primarul Dumitru Vulpe a precizat cine vor fi principalii beneficiari ai acestei investiții. ”Sunt elevii școlilor din localitate, care pregătesc împreună cu cadrele didactice programe artistice la sfârșit de an școlar, dar și cu ocazia altor evenimente. Avem un protocol încheiat cu Școala Populară de Artă, cu profesorul Ion Drăgan, care a constituit un grup de dansuri și un grup vocal. De asemenea, un meșter care se trage din fostul sat Găleșoaia, cu tradiție în olărit, a venit și a făcut un mic atelier. Deja a adus o roată a olarului, material pentru a face diferite obiecte din lut. Are o clasă de elevi pe care i-a învățat tainele olăritului”, a precizat primarul comunei Cîlnic.

Vizualizări: 995

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: