Cartoful de un milion de euro

Un om de afaceri a plătit un milion de euro pe o fotografie care prezintă un cartof irlandez. Fotografia este realizată de artistul Kevin Abosch. În imagine, cartoful apare pe un fundal negru.

Acesta a devenit celebru după fotografierea unor vedete precum Johnny Depp, Dustin Hoffman sau activista pakistaneză Malala Yousafzai, dar a devenit mai bogat după fotografia cu un cartof. "Nu este prima dată când cineva îmi cumpără arta chiar de pe perete. Am băut împreună (cu omul de afaceri - n.r.) două pahare cu vin, iar el a spus: «Chiar îmi place asta». După alte două pahare cu vin a spus «Chiar vreau asta». Două săptămâni mai târziu, am stabilit preţul", a declarat fotograful Kevin Abosch pentru The Sunday Times.

Fotografia de un milion de euro datează din anul 2010. Artistul a folosit o singură sursă de lumină şi o cameră digitală.

Vizualizări: 2,281

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: