Crimă între verișori, într-un loc uitat de lume

Crimă comisă duminică seara la Stejari, într-un loc uitat parcă de lume. Câteva căsuțe izolate, din care doar două sunt locuite, au fost locul în care s-a produs nenorocirea. Victima este un bărbat care miercuri ar fi împlinit 30 de ani dacă ar mai fi fost în viață. Un verișor de-al său a fost cel care l-a lovit cu cuțitul, un frate al său suferind și el răni în scandalul care a uimit tot satul.

Seara de Sfântul Ion s-a încheiat cum nu se poate mai prost pentru mai mulți indivizi din Stejari, care, după ce au consumat un pahar în plus de alcool, au găsit motiv de ceartă unii cu alții din aproape orice. Daniel Clenciu a primit „vizita” unor verișori de-ai săi fără să gândească vreun moment că acelea erau ultimele sale clipe de viață.

Împreună cu un frate al său, Constantin, acesta s-a trezit luat la bătaie și înjunghiat de una dintre rude, fără să știe cineva exact ce s-a întâmplat. O vecină, singura de altfel din zonă, femeie în vârstă, a aflat de abia luni dimineața că în locuința de lângă ea s-a produs o crimă. Îngrozită, femeia a spus că nu a auzit nimic din ceea ce s-a întâmplat. „Eu am un bătrân de care am grijă și nu ies din casă, mai ales că noaptea, când au făcut ei scandalul, era și întuneric, și frig. Acum de dimineață m-a sunat o cumnată să mă întrebe ce știu și atunci am ieșit din casă. Am văzut bălțile de sânge și pe la poartă, și pe la ei prin curte, dar mai multe nu știu. El era un băiat cuminte, chiar urma să plece azi cu băiatul meu la muncă în București. Ar fi trebuit să se întâlnească la Craiova, dar dacă a murit, unde să se mai ducă acum? La cimitir, că pe șantier nu mai are cum”, a spus femeia.

Martori neștiutori

Imediat după producerea scandalului și după ce s-a dat alarma pe 112, polițiștii care au descins în gospodăria însângerată au ridicat toate persoanele de acolo pentru a le duce la audieri. Așa se face că luni, la Parchet, era prezent și un tânăr care era încălțat doar în ciorapi, și aceștia plini de nămol. Chiar și așa individul a spus că el nu știe nimic din cele întâmplate în gospodăria lui Clenciu. Ancheta s-a desfășurat pe parcursul întregii zile, iar după ore de audieri procurorul de caz a dispus reținerea lui Dumitru Savu, pe care l-a acuzat de omor calificat, tentativă de omor și violare de domiciliu.

Reținerea s-a făcut în condițiile în care indivizii implicați în scandal nu au prea putut să spună cum s-a întâmplat crima. Toți erau de acord însă că băuseră și cearta a izbucnit din senin, după ce unul dintre ei ar fi făcut afirmații mai dure cu privire la soția unuia dintre verișori. „Sunt văr cu victima și frate cu presupusul agresor, dar nu știu de pe ce s-au luat. Nu am fost acolo cu ei, am fost acasă la mine, că stau mai la distanță. Toți umblau împreună, acum cred că de la băutură și-au pierdut cumpătul și au făcut ce au făcut”, a spus unul dintre martorii prezenți la Parchet.

 Suspect încătușat

În cele din urmă, doar individul care a dat cu cuțitul a ajuns în spatele gratiilor, el fiind reținut pentru 24 de ore. Procurorii ar urma să îl prezinte marți în fața unei instanțe cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, aceasta fiind prima crimă comisă în județul Gorj în anul 2018. „Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus începerea urmării penale cu privire la o infracțiune de omor, o infracțiune de tentativă de omor și o infracțiune de violare de domiciliu, săvârșite în seara zilei de 07.01.2018, în jurul orelor 21.30, pe raza comunei Stejari. Faptele s-au petrecut urmare a unui conflict spontan între mai multe persoane, pe fondul consumului de alcool, în curtea locuinței victimei infracțiunii de omor, un tânăr în vârstă de 29 de ani. Au fost aplicate celor două victime lovituri de cuțit. Cercetările continuă în cauză pentru identificarea autorului sau autorilor faptelor, în vederea tragerii la răspundere penală a acestora, urmând a fi dispuse măsurile necesare în cauză, potrivit legii”, a comunicat procurorul Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Vizualizări: 8,621

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: