Deputat ALDE, despre CE Oltenia: Insolvența nu strică!

Parlamentarul ALDE Remus Borza, fost administrator judiciar al Hidroelectrica, a dat un amplu interviu ziarului Bursa, în care a vorbit despre companiile din energie, inclusiv despre Complexul Energetic Oltenia. Borza susține că societatea din Gorj nu va putea face performanță cu 15.000 de salariați. „CEO are probleme de sistem, fiind o companie care a acumulat pierderi de 1,8 miliarde de lei, în ultimii 4 ani de zile. Părerea mea este că nici o companie a statului nu mai poate rezista fără o restructurare pe modelul Hidroelectrica. Trebuie să ieșim din mentalitatea de a sta cu mâna întinsă la pomana statului, care, din anumite considerente de ordin politic, să mai intervină ca să mai șteargă arierate sau să mai dea ajutoare. (...) La CEO, cu 15.000 de salariați, nu se poate face performanță”, a spus Borza, care recomandă Ministerului Energiei, condus de colegul lui de partid Toma Petcu, să-și asume un plan de restructurare şi de management. Compania a făcut deja trei mii de concedieri, iar liderii sindicali din zonă susțin că este nevoie de angajări pe anumite posturi.

Întrebat dacă insolvența ar fi o soluție pentru Complexul Energetic Oltenia, Remus Borza a avut un răspuns tranșant: „Insolvenţa nu strică. Acum vreo patru ani de zile am spus că insolvenţa era soluţia corectă pentru CE Oltenia“. (A.A.)

Vizualizări: 2,631

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: