Facebook a lansat aplicaţia de jocuri Facebook Gaming

Facebook a lansat luni o aplicaţie mobilă pentru jocuri, axată în principal pe streamingul de jocuri live, a anunţat New York Times, citat de Reuters. Facebook Gaming era programat la lansare în iunie, dar compania şi-a schimbat planurile, pe fondul carantinei care ţine oamenii acasă.

Pasionaţii de gaming şi copii vor fi cei mai fericiţi pentru că au posibilitatea să joace online jocurile pe care le jucau până acum cu un prieten. Facebook, una dintre cele mai utilizate aplicații, a luat decizia de a lansa mai devreme o aplicație mobilă care era programată pentru luna iunie. Este vorba de o aplicație mobilă pentru jocuri care va concura cu serviciile oferite de marile companii.

Având în vedere faptul că oamenii stau în case din cauza pandemiei de coronavirus, compania americană a profitat de acest lucru şi a lansat de luni, 20 aprilie, Facebook Gaming, o aplicație care include jocuri casual, dar și acces la comunități de jocuri, prin urmare utilizatorii vor putea juca inclusiv în mediul online. În momentul de față aplicația nu a fost lansată și pe versiunile iOS pentru că trebuie să fie testată de Apple. „Investiția în jocuri în general a devenit o prioritate pentru noi, deoarece considerăm că jocurile sunt o formă de divertisment care leagă cu adevărat oamenii”, a declarat șeful aplicației Fidji Simo.

Aplicațiile și jocurile sunt dezvoltate pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor, iar Facebook cunoaște lucrul acesta foarte bine. Printre jocurile de pe această aplicaţie se numără deja celebrele Minecraft, Counter Strike, Fortnite dar şi FIFA 20.

Vizualizări: 655

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: