Familia vorbeşte despre misterul din jurul morţii lui Mihai

Moartea unui gorjean de 29 de ani în a doua zi a acestui an naște și acum controverse și asta pentru că familia lui nu a reușit nici până în prezent să afle cauzele decesului. Mihai Cintianu a fost operat pe creier la acel moment și a murit în urma operației efectuate la Craiova, dar rudele bărbatului nu îi acuză pe medici de vreo greșeală. Acestea nu știu, pur și simplu, pe cine să dea vina pentru cele întâmplate și încă mai speră ca Poliția să clarifice situația respectivă.

Mihai și-a văzut familia pentru ultima dată cu vreo jumătate de oră înainte de a trece în noul an. Cumpăna dintre ani l-a găsit destul de departe de cei dragi, care îl considerau la vreo altă petrecere unde să se simtă bine. Soția a fost prima care a revenit acasă la vreo două ore după miezul nopții și l-a găsit în bucătărie. Era foarte tăcut și extrem de agitat. Nu spunea nimic, ceea ce a îngrijorat-o pe femeie. Aceasta a sunat restul familiei pentru a spune că i se pare ceva în neregulă cu soţul său, iar cei care l-au văzut pe Mihai au considerat că are nevoie de odihnă, dat fiind că era și noaptea de Revelion. L-au găsit însă puţin mai târziu căzut pe jos, ceea ce i-a făcut pe cei din familie să cheme Ambulanţa. A ajuns în cele din urmă la spitalul din Craiova, unde a fost operat pe creier pentru un cheag de sânge, deşi rudele nu cred că acesta a fost motivul intervenţiei chirurgicale.

Operaţie pe creier de 45 de minute
„A venit o salvare care nu avea nici un fel de echipament. L-au luat pe targă după vreo oră de la apelul nostru și l-au dus la Motru mai întâi, după care cei de aici au decis că se impune transferul lui la Craiova. Acolo ne-au spus că are un cheag de sânge pe creier şi că să stăm liniștiți că nu vor fi probleme. După operație ne-au zis ceva despre nişte sânge uscat găsit în locul cheagului și apoi el a murit. Doctorul a zis că l-a operat, dar toată operația a durat 45 de minute! Mi se pare cam puțin pentru o intervenţie pe creier! Eu cred că a fost altceva!”, spune Ramona Cintianu, sora decedatului.
Cauza morţii în actele pe care familia le are e reprezentată de un traumatism cranio cerebral cu fractură la bolta craniană. Un astfel de diagnostic se pune de regulă în cazul unor lovituri puternice pe care o persoană le are în zona capului. Cei care l-au văzut pe Mihai în viaţă în ultimele sale ore spun că acesta nu avea nici un fel de urmă vizibilă de lovitură, ceea ce îi intrigă și mai mult.
Cei care îl știu pe Mihai, vecinii în special, exclud varianta ca el să fi fost în stare să se implice în vreun scandal, mai ales în noaptea de Revelion. Mama tânărului susţine însă că în primele zile ale lui 2016 mulți oameni din Motru vorbeau despre un scandal care l-ar fi avut ca victimă pe fiul său și care nu a fost anchetat de Poliție. „Mulţi oameni din oraș veneau și îmi spuneau despre un scandal în care ar fi fost implicat băiatul meu în acea noapte, dar nimeni nu spunea locul în care s-ar fi întâmplat. După ce a murit el nimeni nu a mai vrut să vorbească despre asta. Toți spuneau că nu îşi mai aduc aminte. El nu avea însă pe corp lovituri sau umflături, ca să nu zic de vreo vânătaie care să atragă atenţia. Ciudat este că am fost la Poliția Locală să cerem imagini de pe camerele de supraveghere și au zis că tocmai camera care ne interesa pe noi nu funcţiona. Apoi au zis să revenim altă dată, iar atunci ne-au comunicat că nu păstrează imaginile decât 30 de zile. Am fost la Poliție ca să cerem o anchetă și ne-au spus că dacă am ști noi câte cazuri au dumnealor de cercetat… Nici măcar nu au venit să îi verifice telefonul ca să vedem dacă o fi avut vreo discuție, ceva acolo care să fie un indiciu. Nu s-a făcut nimic. Ne-au spus doar că așteaptă ceva de la Medicina Legală, dar au trecut șase luni de atunci”, spune Lenuța Cintianu, mama lui Mihai.

Nu vrea vinovați
Femeia spune că nu vrea să vadă vreo persoană anchetată penal, ci doar să fie lămurit contextul în care fiul său a murit. Ea afirmă că, în calitate de mamă, atât dorește să afle, cum a murit băiatul său, tatăl unei fetițe de patru anișori care zilnic întreabă de el și nimeni nu are ce răspuns să îi dea. „Durerea mea din suflet asta este. Până în ultimul meu moment de viață vreau să știu de ce a murit copilul meu. Nu mă interesează că a venit salvarea după o oră că știu că a venit de la Târgu Jiu că la noi în oraș nu suntem în stare să avem una. Nu mă interesează ce au făcut la Craiova la spital în alea 45 de minute, doar să îmi spună cineva cum a murit. Aș vrea să fac un apel la toate mamele din Motru care poate au văzut vreun scandal în acea noapte de Revelion. Să vină și să spună pentru că eu atât vreau. Nu caut vinovați, nu vreau să fie cineva tras la răspundere, doar vreau să știu de ce a murit”, spune mama îndoliată.
Site-ul ecopolitic.ro susține că despre ancheta de la Motru s-a interesat în ultima vreme inclusiv ministru Petre Tobă. IPJ Gorj nu a oferit deocamdată nici un punct de vedere, confirmând doar că așteaptă concluziile medicilor legiști cu privire la cauzele exacte ale decesului pentru a putea continua cercetările în funcție de acele concluzii. Dacă ar fi fost în viață, Mihai ar fi lucrat și azi în Germania, acolo unde își cumpărase o garsonieră și în care urma să se mute după Revelion împreună cu soția și fetița sa.

Vizualizări: 7,682

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: