Încă un aviz pentru Codul Silvic

Extinderea carierelor miniere din Oltenia depinde de modificarea Codului Silvic. Mai multe utilaje miniere de mare capacitate sunt blocate. Proiectul legislativ privind modificarea Codului Silvic a primit marţi aviz favorabil din partea Comisiei de agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, cu 8 voturi ,,pentru” şi unul „împotrivă”, din partea parlamentarului USR.
Proiectul a fost susţinut de către senatorii Florin Cârciumaru (PSD) şi Scarlat Iriza (ALDE), dar şi de către deputatul Mihai Weber (PSD), alături de liderii de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia.
Administraţia companiei energetice încearcă de ani buni să extindă perimetrul exploatărilor miniere de la Complexul Energetic Oltenia, dar fără rezultat din cauza actualului Cod Silvic, forma sa de până acum împiedicându-i activitatea, arată senatorul PSD Florin Cârciumaru. 
Conform noilor reglementări, terenurile forestiere necesare realizării lucrărilor miniere de exploatare a zăcămintelor de lignit, de interes naţional şi utilitate publică, se pot scoate definitiv din fondul forestier naţional şi etapizat, în funcţie de evoluţia frontului de lucru. Acest lucru se face la solicitarea operatorului economic cu capital integral sau majoritar de stat. 
Votul final pe acest proiect urmează să fie dat la începutul săptămânii viitoare. După ce va fi votat în Senat, proiectul va merge la Camera Deputaţilor, for decizional.

Dacă mai trec câteva luni, blocajul din carierele miniere va fi de natură să afecteze siguranţa energetică a României. Complexul Energetic Oltenia produce circa 20% din energia consumată în România. (A.A.)

Vizualizări: 746

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: