Înfiinţarea noilor companii energetice aduce salarii mai mari

Minerii şi energeticienii din Gorj vor face parte începând de anul viitor dintr-o nouă companie, Electra. Pentru că SNLO şi complexurile energetice din Oltenia vor fuziona cu Nuclearelectrica şi o parte din Hidroelectrica, companii în care salariile sunt mult mai mari, din 2010 şi veniturile minerilor şi energeticienilor gorjeni vor fi mai mari. Asta pentru că toţi salariaţii vor avea un singur contract colectiv de muncă şi potrivit tradiţiei în urma unei fuziuni se aplică cel mai avantajos contract.

În 2003, minerii care au intrat în complexurile energetice au beneficiat de majorări salariale şi de unele drepturi pe care ei nu le aveau, dar au fost preluate din contractul colectiv de muncă al energeticienilor. În 2009, Termoservurile au fuzionat cu complexurile energetice, astfel încât angajaţii acestora vor beneficia de aceleaşi drepturi cu cei din complexuri. Astfel se preconizează că se va întâmpla şi anul viitor, atunci când drepturile minerilor şi energeticienilor din Gorj vor fi ridicate la nivelul celor din hidro sau nuclear.

Angajaţii Nuclearelectrica au cele mai mari salarii

La cele mai mari companii din subordinea Ministerului Economiei, veniturile brute medii ale angajaţilor trec de 2.500 de lei. Evenimentul Zilei a realizat, pe baza bugetelor de venituri şi cheltuieli publicate în Monitorul Oficial, un top al câştigurilor salariale lunare medii brute în cele mai mari 11 companii de stat din energie şi minerit.

Spre exemplu, la toate unităţile analizate, câştigul brut/salariat depăşeşte 2.500 de lei. Nuclearelectrica domină topul cu 6.838 de lei, fiind urmată de Hidroelectrica şi Electrica - peste 4.500 de lei. Totodată, nivelul acestor venituri nu este neapărat corelat cu profitabilitatea companiei sau productivitatea. Altfel spus, angajaţi care aduc un profit mai mare sau mai multe venituri în companie sunt remuneraţi mai prost de cât în alte firme cu rezultate mai slabe. În ciuda crizei, unele companii au acordat majorări salariale în decembrie anul trecut, iar altele în luna martie 2009, ne-au spus unii lideri de sindicat. De altfel, conform ministrului economiei, Adriean Videanu, companiile cu profit au putut să majoreze fondul de salarii cu până la 6,5% în 2009. La Electrica, câştigul mediu brut aprobat în 2009 este de 4.749 de lei, însă compania ne-a precizat că cel realizat pe primele zece luni a fost de 4.085 de lei. Nivelul este peste cel din 2008, de 3.820 de lei.

Pe de altă parte, unele companii au făcut corecţii în minus ale câştigurilor salariale prevăzute pentru 2009 la ultima rectificare bugetară. De pildă, la Transelectrica, câştigul mediu brut lunar pe angajat a scăzut de la 4.176 de lei la 3.923 de lei. Cifra reprezintă suma tuturor veniturilor salariale, incluzând sporuri, prime etc. Oficialii firmei ne-au declarat că nivelul e similar cu cel din 2008. Compania şi-a reevaluat drastic profitul net pentru acest an, de la 56,7 milioane de lei, iniţial, la 2,9 milioane de lei. Complexul Turceni estimează pentru anul în curs un profit net de circa două ori mai mic decât previziunile anterioare. Câştigul salarial a scăzut însă uşor, iar valoarea prevăzută de cheltuieli cu sponsorizarea a crescut.

Topul salariilor din energie

Nuclearelectrica- 6.838

Hidroelectrica- 4.834

Electrica SA- 4.749

Transelectrica- 3.923

CE Turceni- 3.805

Romgaz- 3.735

CE Rovinari- 3.636

CE Craiova- 3.398

CNH- 2.838

SNLO- 2.779

Transgaz- 2.713

Vizualizări: 106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: