Investiție scoasă la licitație. Primar: Nu știu dacă va participa cineva

Școala primară din comuna Bălănești ar putea fi transformată în centru multifuncțional pentru persoanele aflate în situații de risc social, asta dacă se va prezenta vreo firmă la licitația organizată de autorități. Vorbim de un centru de zi, care vine în sprijinul adulților, dar și al copiilor din Bălănești.

Investiția este realizată prin Programul National de Dezvoltare Rurală și are o valoare de aproximativ 450.000 de lei. Centrul va fi amenajat în Școala Primară din Bălănești, a cărei destinație a fost schimbată de autoritățile locale pentru că unitatea de învățământ nu mai avea copii.

Primarul din comuna Bălănești speră ca această investiție să se realizeze, însă este destul de sceptic. ”Este o investiție pe care eu mi-o doresc foarte mult în comuna Bălănești. Este vorba de un centru de zi pentru persoanele adulte, dar și pentru copiii cu probleme sociale și medicale din localitate. Investiția a fost scoasă la licitație și îmi doresc să se găsească vreo firmă care să facă lucrarea. Eu sincer nu știu dacă va participa cineva, pentru că prețurile la materialele de construcții au explodat și nu știu dacă îi convine vreunui constructor bugetul pentru această lucrare. Este mult de lucru, în sensul că trebuie intervenit la rezistență, arhitectură, la instalațiile electrice, termice și sanitare și trebuie făcute și racordurile la utilități, asta pe lângă restul lucrărilor de reabilitare și modernizare a clădirii”, a declarat Ovidiu Pungan, primarul din comuna Bălănești.

Firmele care doresc să facă investiția pot depune ofertele până pe data de 10 august.

Autoritățile locale din Bălănești își doresc să amenajeze și un parc în jurul acestui centru multifuncțional de zi.

Vizualizări: 1,590

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: