Izolator la Casa Iris din Târgu Jiu

Casa Iris din Târgu Jiu este locul în care sunt cazate persoane ale căror familii nu le-au mai acceptat, iar viața le-a dat o palmă grea, alungându-le în stradă și fără un acoperiș deasupra capului. Opt oameni sunt cazați în prezent la această casă ce aparține de Direcția Publică și Protecție Socială Târgu Jiu.

Cele 8 persoane cazate la Casa Iris beneficiază de masă caldă, dar și de alte condiții pentru un trai decent. În cadrul imobilului au fost luate toate măsurile impuse de către autorități pentru a preveni o eventuală contaminare cu noul virus.

Directorul Direcției Publice și Protecție Socială Târgu Jiu, Alina Toader, spune că s-a realizat și un izolator în cazul în care există vreo persoană ce va solicita cazarea în centru, tocmai pentru a evita o posibilă contaminare.

”La Casa Iris în toată această perioadă am încercat să asigurăm inclusiv hrana, tocmai pentru a evita ieșirea din centru. De asemenea, au fost puse în aplicare toate măsurile impuse de legislația privind luarea temperaturii, avem dezinfectant, mănuși și măști. Avem 8 beneficiari în acest moment. În măsura în care o altă persoană ne solicită sprijinul, avem loc unde o vom izola câteva zile până când se va efectua consultul medical”, a spus Alina Toader.

La cantina socială sunt aproximativ 80 persoane care beneficiază de o masă caldă.

Vizualizări: 1,637

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: