Managerul CE Oltenia, pe litoral, cu sindicaliștii

Managerul CE Oltenia, Sorinel Boza, a participat zilele trecute la ședințele Consiliului de Coordonare al Federației Naționale Mine Energie (FNME), eveniment ce s-a desfășurat la Mamaia. Boza a fost invitat de liderii federației să ia parte la eveniment. Şeful CEO a profitat de ocazie și a socializat cu reprezentanții minerilor și energeticienilor. Zeci de sindicaliști ai federației au fost prezenți timp de trei zile, 20-23 iunie, la ședințele FNME. În cadrul Consiliului de Coordonare a fost aprobată afilierea unui nou sindicat. Este vorba de Sindicatul Hidroelectrica Porțile de Fier, condus de Cristinel Popescu. Sindicatul a fost afiliat până acum la Federația „Univers”.   

Vizualizări: 6,503

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: