Moment de reculegere pentru polițistul ucis

Polițiștii din Gorj au ținut duminică, la ora 11, un moment de reculegere pentru colegul lor din Suceava, ucis joi, 20 iulie. Toate mașinile de poliție au staționat timp de un minut, cu semnalele luminoase și acustice pornite. 

Polițistul a fost ucis în gara din Suceava, de un tânăr care l-a înjunghiat de mai multe ori. Sorin Vezeteu, care lucra la Poliția Transporturi Feroviare, patrula pe peronul Gării Burdujeni. "La un moment dat, un tânăr a venit prin spatele polițistului și, fără a spune ceva sau a face vreun alt gest, l-a înjunghiat în gât. Polițistul a căzut, iar tânărul, în vârstă de 24 de ani, a continuat să îl lovească cu cuțitul în zona toracelui", a spus purtătorul de cuvânt al Poliției Suceava, precizând că între polițist și tânăr nu existase niciun conflict anterior. 

Polițistul care și-a pierdut viața avea 38 de ani și era tatăl a doi copii.

Galerie foto


Vizualizări: 2,498

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: