Panică în Giuleşti, în timpul meciului Rapid – Universitatea Craiova!

Rapid a pierdut meciul cu Universitatea Craiova, scor 1-2, în cea de-a 7-a etapă a play-off-ului din Liga 1. Înainte de meci a avut loc un incendiu puternic în apropierea stadionului, după ce o clădire dezafectată a luat foc!

Luni seară, în sectorul 1 al Capitalei, mai exact în zona podului Constanța, a izbucnit un incendiu cu degajări mari de fum la o hală dezafectată.

Fanii care mergeau spre stadionul Giulești pentru a vedea meciul Rapid – Universitatea Craiova, scor 1-2, au fost surprinși de un val uriaș de fum. Mai multe mașini de pompieri au venit la fața locului pentru a interveni. Incendiul nu i-a împiedicat pe suporterii mai neînfricați să se pozeze cu fumul gros care trecea pe deasupra stadionului.

„Datorită necesităţii unui volum considerabil de apă s-a suplimentat dispozitivul cu încă cinci autospeciale de stingere. În total au fost alertate 15 autospeciale de stingere cu apă şi spumă. În momentul de faţă incendiul de pe strada Spicului este localizat”, a transmis ISU Bucureşti Ilfov.

Vizualizări: 2,002

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: