Şedinţe separate la PSD şi PNL pentru „decesul” USL Total

Zi agitată astăzi pentru „partenerii” din Uniunea Social-Liberală de la nivel de judeţ, conducerile liberalilor şi ale social-democraţilor întâlnindu-se în şedinţe separate pentru a decide soarta viitoarei colaborări. Dian Popescu cere în continuare o repartizare de tip „37 la 33” în privinţa candidaturilor la primării, în timp ce Ion Călinoiu îi răspunde un glumeţ „da”, sub forma „37 plus 33”% voturi pentru USL la Gorj anul viitor.

Dian Popescu se vede în această după-amiază cu colegii săi din Biroul Politic Teritorial al PNL Gorj, unde urmează să facă o prezentare a celor discutate marţi în Delegaţia Permanentă Centrală a partidului. Subiectul cel mai fierbinte îl reprezintă însă pe ordinea de zi convocarea Delegaţiei Permanente Judeţene a PNL Gorj pentru a se face o analiză a relaţiei cu PSD în cadrul USL.

Data cea mai probabilă a şedinţei respective ar putea fi cea de sâmbătă, însă nimic nu este sigur până la şedinţa de după-amiază. Cert este doar un lucru, acela că dacă nu primesc 33 de primării la care să îşi pună proprii candidaţi, liberalii nu mai au prea multe de discutat cu social-democraţii.

„Vom analiza modul în care ne vom comporta în alegerile din 2012. Aşteptăm şi decizia celor de la PSD Gorj şi vom decide în consecinţă. Vom respecta prevederile protocolului central al Uniunii Social Liberale şi nu vom ataca PSD sau liderii organizaţiei judeţene, dar nu renunţăm la dorinţa de a avea 33 de candidaţi la primăriile din judeţ pe listele USL. Dacă nu ni se acceptă cererea noastră anul viitor primarii PSD vor avea contracandidaţi şi de la PNL şi posibil şi de la PC pentru că am înţeles că şi ei vor să meargă singuri în alegerile locale”, spune Dian Popescu, după ce conservatorii gorjeni, priviţi ca „ruda săracă” a USL, dar bogată în televiziuni, au decis să îşi încerce singuri şansele în faţa electoratului.

Călinoiu nu crede în despărţirea de liberali

Prim-vicepreşedintele PSD Gorj, Ion Călinoiu, nu crede că liberalii vor lua decizia la nivel de judeţ de a merge pe cont propriu în viitoarele alegeri locale. Acesta spune că înţelege altfel dorinţa celor din PNL Gorj de a avea aproape la fel de mulţi candidaţi ca şi partidul său. „Sunt de acord cu ce cer ei, dar numai sub forma 37 + 33, nu 37 – 33. Asta face vreo 70%, cel puţin scorul USL de anul viitor la nivel de judeţ. Aşa da, sunt de acord”, glumeşte Călinoiu.

Dincolo de glumele respective, Călinoiu va trebui să participe azi la şedinţa Biroului Permanent Judeţean al PSD Gorj, şedinţă la care sunt aşteptaţi inclusiv parlamentarii filialei. Social-democraţii vor analiza situaţia din USL şi vor lua şi ei o decizie mai ales după declaraţiile din ultima vreme ale lui Dian Popescu.

PROPUNERE

Deputatul Popeangă a venit ieri cu o altă propunere, aceea ca fiecare partid din USL să îşi pună candidaţi acolo unde are acum primari. Rămân 20 de localităţi descoperite, unde ar urma să se facă sondaje de opinie pentru desemnarea celor mai buni.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: