Şeful Pro Lex a venit să vorbească cu Tudor, dar l-a certat pe Caragea

Preşedintele sindicatului Pro Lex, Vasile Lincu, a venit ieri la Târgu Jiu pentru a media conflictul dintre poliţiştii locali şi şeful acestora, Ion Tudor. Mai mult, acesta a cerut lămuriri şi autorităţilor locale privind întârzierea salariilor către poliţiştii locali. Lincu a stat de vorbă şi cu şeful poliţiei, Viorel Caragea, nemulţumit fiind de faptul că poliţiştii nu mai primesc sporul de antenă.

Conflictul dintre poliţiştii locali şi directorul Ion Tudor a ajuns şi la urechile preşedintelui sindicatului Pro Lex, Vasile Lincu. Acesta a venit ieri la Târgu Jiu pentru a linişti apele. „Este vorba despre un conflict vechi despre care nu se ştie cine l-a început şi cine l-a continuat. Cert e că de mâine va fi un început, sindicatul se va împăca cu administraţia“, a spus Vasile Lincu, preşedinte Pro Lex. Şeful Poliţiei Locale, Ion Tudor, nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.  

Acesta s-a întâlnit şi cu autorităţile locale pentru a afla de ce poliţiştii locali nu-şi primesc salariile la timp. „Sunt restanţe la plata salariilor, am înţeles că s-a întârziat o lună, m-am întâlnit cu viceprimarul oraşului, a spus că se va rezolva problema şi îşi vor primi banii“, a precizat Vasile Lincu, preşedinte Pro Lex.  

Nu a plecat din Târgu Jiu înainte de a se întâlni cu inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, Viorel Caragea, pentru a găsi soluţii de reintroducere a sporului de antenă. „Erau nişte bani în plus la salariu, circa 1 milion lei vechi, a fost eliminat sporul în această lună pe motiv că cei ce au făcut măsurătorile au stabilit că nu mai sunt radiaţii, dar cum luna trecută erau radiaţii şi luna aceasta nu. Deocamdată nu se poate face mare lucru în rezolvarea acestei probleme, dar sperăm ca pe viitor să se reglementeze lucrurile“, a precizat Vasile Lincu. 

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: