Simona Urluescu organizează mitingurile din învăţământ

A intrat în sindicatul din învăţământ la vârsta de 19 ani, iar în decursul timpului a devenit secretar executiv. Simona Urluescu este cea care organizează mitingurile de protest şi care ia parte la fiecare acţiune sindicală care a re loc pe plan local şi naţional. A participa la un miting în capitală este o adevărată peripeţie care îi înduioşează chiar şi pe oamenii de la blocuri.

În sindicat a intrat la 19 ani ca şi angajat pentru că i-au plăcut oamenii. Fiind la o vârstă fragedă şi foarte activă şi dinamică de fel, a fost numită mascota sindicatului. „Mi-au plăcut oamenii. Prin munca pe care am depus-o pentru apărarea intereselor membrilor de sindicat am fost investită într-o funcţie de birou”, menţionează Simona. Abilităţile de înţelegere, cunoaştere şi comunicare şi le-a dezvoltat în timp, pe baza studiilor în domeniul psiho-sociologiei şi ştiinţelor politice efectuate la Bucureşti. Ca secretar la Uniunea Sindicatului Liber din Învăţământ şi apoi la Sindicatul Liber din învăţământ, Simona Urluescu a participat la toate activităţile sindicale organizate de FSLI şi CSDR, mitinguri de protest, greve generale, de avertisment sau la pichetări la nivel local sau naţional. „Te trezeşti la ora trei dimineaţa şi ajungi la ora unu a doua zi acasă. De multe ori au venit şi cetăţeni de la blocuri să ne dea apă şi mâncare…”

Mitingurile în Bucureşti, adevărate peripeţii

„Am fost la toate mitingurile pe toate vremurile, inclusiv atunci când nu erau telefoane mobile şi din această cauză comunicarea era destul de grea şi ne pierdeam unii de alţii. Într-o iarnă nu am mai putut lua legătura cu şoferul autocarului şi neexistând telefoane ne-am găsit prin staţiile de metrou. A venit şi poliţia care ne-a văzut ca suspecţi pentru că mitingul se terminase”, îşi aminteşte Simona. Nu de puţine ori a trecut prin peripeţii care i-ar fi putut pune chiar viaţa în pericol. „În urmă cu opt ani, când ne duceam la Bucureşti la un miting am suferit un impact cu un alt autocar din coloană, iar toate cioburile din parbriz au căzut peste mine. După ce că am venit sandwich-uri de la Bucureşti îmi amintesc că nici doleanţele noastre nu au fost rezolvate”, mai spune secretara sindicatului.

Profesor consilier psihopedagogic

„Activitatea mea sindicală se întrepătrunde cu profesia întrucât fiind zilnic într-o şcoală iau contact cu problemele angajaţilor din învăţământ, precum şi cu problemele copiilor şi ale părinţilor acestora deoarece aceste categorii nu se constituie în părţi separate”, explică Simona. Chiar şi după ani de zile, oamenii se întreabă care este rolul sindicatului. „Ce mă doare cel mai mult este că şi la ora actuală mă întreabă oamenii ce a făcut şi ce face sindicatul. Activitatea sindicală nu constă numai în izbânzi, ci se compune din muncă, perseverenţă şi curaj. Nu din orice activitate sindicală poate rezulta o rezolvare imediată a problemelor. Negocierea constituie o parte importantă a activităţii sindicale, unde nu obţii ceea ce vrei, ci ceea ce negociezi”, mai spune aceasta.

Vizualizări: 229

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: