Sindicalistul Ruşeţ, părăsit de energeticieni

Sindicaliştii au decis ca şeful departamentului Energetic din cadrul USMO să fie liderul sindicatului Energia Turceni, Eugen Iovan, care a fost susţinut şi de energeticienii de la Rovinari. Sindicatul Energia Turceni a avut ieri alegeri pentru a stabili şeful acestui departament în uniunea condusă de Marin Condescu.

Departamentul Energetic din cadrul USMO este format din energeticienii de la Turceni şi Rovinari. Departamentul este format din Sindicatul Energia Turceni care are 1841 de oameni, plus cei din sindicatul Energia Rovinari. Eugen Iovan spune că li se vor alătura şi energeticienii de la Craiova. „Departamentul energetic din cadrul USMO  este format din energeticienii de la Turceni şi Rovinari, iar în curând ni se vor alătura şi cei de la Craiova. Structura departamentului am decis să fie astfel: şeful de departament Eugen Iovan, adjunctul este Marius Ursu de la Rovinari. De asemenea vom avea responsabili de sănătate şi securitate în muncă, responsabil cu negocierea şi urmărirea respectării contractului colectiv de muncă şi secretar“, a explicat Eugen Iovan.

Ruşeţ rămâne numai cu minerii

Odată cu trecerea energeticienilor de la Uniunea Sindicatelor Mine Energie Jilţ la Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia, Ion Ruşeţ rămâne fără  aproximativ 2000 de energeticieni. USME Jilţ avea până acum 4300 de salariaţi, plecând energeticienii mai rămân aproximativ 2500, adică numai partea de minerit. „Nu prea i-a convenit domnului Ruşeţ că plecăm, dar nu avem ce să facem, asta e viaţa. Oricum ne va rămâne tot şef pentru că este prim vicepreşedintele FNME“, a spus Eugen Iovan.

Hotărârea ca Sindicatul Energia Turceni să treacă de partea lui Condescu a fost luată pe data de 15 martie. „Am luat această decizie deoarece energeticienii de la Rovinari s-au retras de la sindicatului condus de Pisc, iar liderul de sindicat s-a înţeles cu salariaţii ca atunci când se face departamentul energetic în cadrul Electra să treacă acolo. Făcând acest pas sunt obligat să fac şi eu acelaşi lucru“, spune Eugen Iovan.

Liderii sindicatelor Energia Turceni şi Rovinari s-au ales cu funcţii. Eugen Iovan conduce departamentul energetic din cadul USMO, iar Constantin Mitrescu va fi vicepreşedinte în cadrul FNME.

Vizualizări: 84

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: