Unitatea de reciclare de la Bălești, închisă

Unitatea de reciclare de la Bălești și-a închis activitatea, în urma mai multor acuzații și anchete.

„Nu mai avem o problemă. Cel care a avut reciclarea a închis activitatea și își va reloca activitatea. Nu am avut discuții cu dumnealui“, a spus Mădălin Ungureanu, primarul comunei Bălești.

În urmă cu mai bine de o jumătate de an, omul de afaceri Ion Rădulescu și fiul acestuia au fost reținuți de poliție.

Dosarul este instrumentat de Serviciul de Investigare al Criminalității Economice (SICE) din cadrul IPJ Gorj.

„În urma perchezițiilor domiciliare efectuate și a materialului probator administrat în cauză, s-a procedat la reținerea pentru 24 de ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, a unui bărbat de 43 de ani, din municipiul București și a unui tânăr de 25 de ani, domiciliat în comuna Bălești, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, spălarea banilor și folosirea creditului societății comerciale cu rea credință, urmând fi prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu propuneri legale. Pentru recuperarea prejudiciului, s-a instituit măsura sechestrului judiciar pe mai multe bunuri mobile și imobile, aparținând suspecților, până la concurența prejudiciului estimat“, au transmis atunci reprezentanții Poliției Gorj.

Localnicii din Bălești au reclamat în mai multe rânduri unitatea de reciclare pentru poluare.

Vizualizări: 1,165

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: