Weber subliniază: Drumul Târgu Jiu – Craiova se face sigur. De la zero!

Deputatul Mihai Weber întărește ideea că va fi construit de la zero un drum între Târgu Jiu și Craiova. Va fi un drum ce nu va trece prin mijlocul localităților, va avea două benzi pe sens și separatoare. Weber a mai punctat că a fost desemnată o firmă ce trebuie să se ocupe de proiectul tehnic și avizele necesare până la finalul acestui an.

În plus, deputatul Mihai Weber a explicat că există fonduri pentru acest drum ce va fi realizat de la zero. „Discutăm despre un proiect care se numește foarte clar drum expres Craiova – Târgu Jiu. Pentru acest proiect, sunt alocate fonduri europene nerambursabile. Acest proiect este atribuit unei firme. Trebuie să predea documentația, cu avize, autorizații, la sfârșitul acestui an”, a declarat deputatul Mihai Weber.

În ultimele zile, realizarea drumului expres a devenit una dintre principalele teme pe care se contrazic parlamentarii de Gorj. În timp ce Radu Miruță a scris pe Facebook că șoseaua a fost scoasă din planul de investiții și că nu se va face, Mihai Weber a punctat de mai multe ori că drumul se va face în ciuda celor transmise de „cârcotașii de serviciu”.

„Această investiție va fi finalizată cu siguranță. Depinde de noi cât de repede putem interveni, să ne aducem cu toții aportul. Că dacă ieșim cu discuții care mai de care mai interpretative nu câștigăm. Discutăm de ani de zile de niște variante. Sunt drumuri făcute de la zero, care nu trec prin localități. Acest drum, de la Craiova la Târgu Jiu, prin Filiași, este un drum transregio, un drum reabilitat în urmă cu câțiva ani. Despre ce discutăm noi că va fi este un drum expres care nu trece prin localități, cu două benzi pe sens, separatoare”, a mai punctat Weber, la Radio Infinit.

Vizualizări: 1,784

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: