Accident cu patru răniţi la Leleşti

Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, trei dintre ele ajungând la spital, după ce maşinile în care se aflau au intrat în coliziune. Accidentul a avut loc miercuri seara pe raza comunei Leleşti. Una dintre maşini a pătruns pe contrasens. Două dintre victime sunt soţ şi soţie.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că un tânăr de 26 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Leleşti, din direcţia Leleşti spre Târgu Jiu, nu a respectat condiţiile privind efectuarea manevrei de depăşire şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar, din sens opus, de un tânăr, de 23 de ani, din comuna Runcu.

„În urma impactului conducătorul auto, de 23 de ani şi o pasageră de 27 de ani, din comuna Runcu, aflaţi în acelaşi autoturism, precum şi o pasageră, de 24 de ani, din municipiul Târgu Jiu, pasageră pe scaunul din dreapta faţă a celuilalt autoturism, au suferit leziuni şi au fost transportaţi la spital, pentru efectuarea de investigaţii amănunţite şi acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, arată IPJ Gorj. 

Poliţiştii prezenţi la faţa locului au efectuat cercetarea locului faptei, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Vizualizări: 2,218

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: