Al doilea jucător de tenis care devine miliardar

Roger Federer, deținător a 20 de titluri de Grand Slam și una dintre cele mai mari legende ale tenisului, a intrat oficial în clubul miliardarilor, potrivit Forbes. El devine astfel al doilea jucător de tenis care atinge această bornă, după Ion Țiriac.

Fostul campion elvețian, retras din competiții în 2022, are la 44 de ani o avere estimată la 1,1 miliarde de dolari. Câștigurile sale provin nu doar din succesul pe teren, ci și dintr-un portofoliu impresionant de investiții și contracte de sponsorizare.

O parte semnificativă a averii sale este reprezentată de participația minoritară în compania elvețiană On, producător de încălțăminte și echipamente sportive, care a câștigat popularitate globală.

De-a lungul carierei, Federer a acumulat aproape 131 de milioane de dolari din premii, ceea ce îl plasează pe locul al treilea în istoria tenisului, după Novak Djokovic (189 milioane) și Rafael Nadal (135 milioane).

Pe lângă acestea, Federer a încheiat contracte de sponsorizare record, inclusiv un parteneriat de 300 de milioane de dolari pe 10 ani cu Uniqlo, dar și colaborări cu branduri de prestigiu precum Rolex și Moët & Chandon.

Chiar dacă s-a retras din circuit, Federer va reveni pe teren în octombrie, la Shanghai Masters, unde va fi vedeta unui meci demonstrativ intitulat „Roger Federer and Friends Celebrity Doubles Match”.

El intră astfel într-un club extrem de select, alături de sportivi precum Michael Jordan, LeBron James, Tiger Woods și Magic Johnson, care au depășit pragul de un miliard de dolari.

Vizualizări: 535

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: