Aparegio Gorj depune plângere penală. Ilegalități în Consiliul Local

Societatea Aparegio Gorj S.A., operator regional de apă și canalizare, a formulat o plângere penală adresată Inspectoratului de Poliție Județean Gorj – Poliția orașului Novaci, în legătură cu suspiciuni de ilegalitate privind mai multe hotărâri ale Consiliului Local Baia de Fier, adoptate în data de 25 noiembrie 2019.

În centrul acuzațiilor se află Hotărârea Consiliului Local nr. 83/25.11.2019, prin care se presupunea delegarea către Aparegio Gorj a bunurilor ce compun sistemul de alimentare cu apă și canalizare. Aparegio contestă legalitatea acestei hotărâri, invocând faptul că anexa 3, document esențial pentru validarea hotărârii, a fost modificată sau substituită după adoptare.

Potrivit reprezentanților Aparegio, anexa 3 propusă spre aprobare inițial menționa doar bunurile din zona turistică Rânca. Cu toate acestea, în forma finală aprobată și publicată, documentul include și bunurile aferente sistemului de alimentare cu apă din satul Cernădia, ceea ce nu ar fi fost supus votului consiliului local. De asemenea, anexele nu sunt semnate complet – doar prima pagină poartă semnătura președintelui de ședință, iar pe site-ul oficial al UAT Baia de Fier lipsește anexa 3 atașată HCL 83/2019, ceea ce ridică semne suplimentare de întrebare.

Divergențe privind sistemul de alimentare din satul Cernădia.

Un alt punct esențial al plângerii îl constituie transferul controversat al sistemului de alimentare cu apă din satul Cernădia. Aparegio afirmă că nu a fost realizată predarea efectivă a acestui sistem, în ciuda afirmațiilor din partea UAT Baia de Fier conform cărora transferul s-ar fi făcut prin procesul-verbal nr. 3267/12.05.2021.

Documentul invocat, care ar fi stat la baza predării, nu menționează explicit sistemul din Cernădia, iar conform unei note oficiale a ANRSC – Agenția Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare – serviciul din acest sat continuă să fie furnizat de către compartimentul local din subordinea primăriei, nu de către Aparegio. Mai mult, în același proces-verbal se recunoaște că până la o investiție suplimentară privind debitul de apă, consumul este achitat de Primăria Baia de Fier direct către operator, pe baza indexului de pe conducta de distribuție.

Sesizare penală și cerere de investigație

Aparegio solicită organelor de cercetare penală să verifice legalitatea și autenticitatea documentelor și procesului decizional din ședința consiliului local Baia de Fier din 25 noiembrie 2019. În special, se cere investigarea eventualei săvârșiri a unor fapte de fals intelectual și uz de fals, date fiind neconcordanțele dintre hotărârile adoptate, anexele oficiale și lipsa de transparență în publicarea acestora.

De asemenea, se cere stabilirea răspunderii pentru eventuala încălcare a cadrului legal de delegare a serviciilor publice, întrucât niciuna dintre documentațiile prezentate nu atestă aprobarea explicită de către Consiliul Local pentru sistemul din Cernădia.

Vizualizări: 1,905

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: