Conflict la o terasă din Târgu Jiu

Un bărbat din Târgu Jiu va fi judecat pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, după ce, potrivit anchetatorilor, a agresat fizic o altă persoană în urma unui conflict spontan petrecut pe terasa unui magazin. Incidentul a avut loc în seara zilei de 29 iunie 2022, iar victima a sunat la 112 pentru a reclama fapta, sesizarea fiind urmată de deschiderea unui dosar penal.

Conform probelor administrate în cauză, victima se afla împreună cu mai mulți cunoscuți pe terasa magazinului „Bellaurus” din cartierul Obreja, unde consumau bere. La un moment dat, la aceeași masă s-a alăturat și inculpatul, iar între acesta și o altă persoană prezentă a izbucnit un conflict verbal.

Când victima a intervenit pentru a calma spiritele, inculpatul i-ar fi spus să nu se amestece, după care l-a lovit cu cotul în față, apoi cu capul în zona nasului și, în continuare, cu palma peste față. Ulterior, inculpatul l-ar fi apucat de gât pe cel agresat și l-ar fi ridicat de pe scaun, fiind nevoie de intervenția unui martor pentru a-i separa.

Victima a obținut un certificat medico-legal care a atestat leziuni ce au necesitat 13-15 zile de îngrijiri medicale. Mai mulți martori au confirmat agresiunea, iar unii dintre ei au relatat că inculpatul era vizibil agresiv, iar conflictul a fost de scurtă durată, dar intens.

În apărarea sa, inculpatul a susținut că nu a avut intenția de a lovi și că totul s-a întâmplat accidental în timpul unei discuții contradictorii. Totuși, declarațiile acestuia sunt contrazise de celelalte probe, inclusiv de relatările martorilor oculari, care au observat clar agresiunea și atitudinea violentă a inculpatului.

Judecătoria Târgu Jiu a constatat legalitatea actelor de urmărire penală și a rechizitoriului întocmit de Parchet la data de 30 aprilie 2025 și a dispus începerea judecății pentru fapta de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută de articolul 193 alineatul 2 din Codul penal.

Decizia instanței a fost pronunțată pe 13 iunie 2025, iar părțile au drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Vizualizări: 1,060

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: