Avertisment dur din partea unui primar: "Hoții vor avea de suferit înzecit!"

Situație tot mai tensionată din cauza lipsei apei, într-o comună din Gorj. Edilul din Cătunele anunță că va verifica apometrele din localitate dimineața și seara pentru că încă sunt localnici care udă grădinile cu apa din rețeaua publică deși acest lucru este interzis.
Primarul a făcut numeroase apeluri la oameni să nu mai ude grădinile pentru că nu este apă suficientă pentru consumul casnic, însă a identificat localnici care au ignorat avertismentele sau chiar fură apă din rețea fără să fie contorizată.
"Vom trece la verificarea apometrelor in timpul udatului, seara de la 18,00 și dimineața de la 05,00! Hotii vor avea de suferit "înzecit" în comparație cu cei care nu au apa din cauza lor!", e mesajul dur lansat de autoritățile locale din Cătunele.
Reactiile oamemilor nu au întârziat să apară după acest anunț: "Scoateți apometrele în stradă și închise. Și nu o să mai fie surprize, pierderi sau furturi", scrie un localnic. "Cetățenii trebuie să înțeleagă că apa nu trebuie folosită pentru udat, ci pentru nevoile casnice", spune un altul. "Pentru niște amărâte de roșii și castraveți faci ca o întreaga comună să rămână fără apă de băut în toiul verii", e părerea unui alt localnic.
Vizualizări: 1,304
Distribuie Trimite pe WhatsApp