Primar: Dacă va trebui să dau funcționari afară, blochez activitatea primăriei 

Adresa trimisă la toate unitățile administrativ-teritoriale prin care se solicită o analiză clară a posturilor din organigrame, dar și a numărului de funcționari a semănat panică in rândul angajaților, dar pune în dificultate și primarii.


Se știe faptul că sunt și primării ticsite de angajați care nu au obiectul muncii, însă există și unități administrativ-teritoriale unde un funcționar are atribuții pentru alți doi sau trei salariați.


Este și cazul primărie Roșia de Amaradia, acolo unde o reducere cu 25% a personalului ar bloca activitatea instituției.


"A venit și la noi adresa, dar nu știm ce se va decide. Este o aplicație unde noi încărcăm informațiile care ni le solicită și nu știm ce iese. Prefectura va decide. Eu chiar mă întreb dacă Guvernul știe situația de la primării, în special de la cele din mediul rural. Ei spun că de exemplu cei de la "urbanism", se pot ocupa de mai multe comune. Eu vă spun că angajata mea de la "urbanism", face și achiziții și stare civilă. Văd clar că atâtea sarcini îi ocupă tot timpul, pleacă mereu stresată că nu a reușit să termine tot sau rămâne chiar peste program. Nouă chiar ne trebuie personal pentru că un angajat face treaba a trei funcționari. O să avem clar o problemă dacă ne obligă să dăm afară 25% din personal. O să ne blocăm activitatea clar.", a declarat primarul din comuna Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman.

Vizualizări: 1,211

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: