Băncile din întreaga lume investesc miliarde în termocentrale pe cărbune

Băncile din întreaga lume au direcționat peste 385 de miliarde de dolari în termocentrale pe cărbune în ultimii trei ani, iar fluxurile anuale au crescut în 2024 comparativ cu 2023, arată o analiză realizată de un grup de ONG-uri.
Cărbunele, cea mai poluantă sursă de energie, stă la baza a două treimi din producția mondială de electricitate, potrivit Agenției Internaționale a Energiei. Dacă termocentralele pe cărbune vor continua să funcționeze așa cum o fac acum, numai asta va duce lumea peste ținta convenită la Paris, de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius.
Închiderea mai rapidă a termocentralelor este un proces complicat, în special în țările în curs de dezvoltare, unde deseori aceste instalații au o vechime de doar câțiva ani. În consecință, nu doar că noile surse de energie curată trebuie să fie disponibile deja, dar susținătorii financiari trebuie să beneficieze de compensații de-a lungul procesului. În paralel, actualele eforturi de a închide termocentralele pe cărbune mai repede au fost afectate de amânări, precum și de obstacole politice și financiare, scrie profit.ro.
Vizualizări: 1,118
Distribuie Trimite pe WhatsApp