Boza anunţă profitul CEO pe primele trei luni

Managerul Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, a spus că societatea a terminat pe profit primul trimestru al anului, luna aprilie fiind la rândul ei pozitivă. Boza a spus şi care este programul până în septembrie, până atunci mai multe grupuri fiind în mentenanţă sau reparaţii.

Profitul obţinut în primele trei luni ale anului de CE Oltenia este considerat mulţumitor de Boza. „După primele trei luni, Complexul Energetic Oltenia este pe un plus de 113 milioane de lei, o sumă frumoasă. Aprilie s-a încheiat tot pozitiv. Funcţionăm pe contracte bilaterale cu cinci grupuri şi cu al şaselea pe echilibrare”, a spus Boza la un post de televiziune.

Boza a precizat că mai multe grupuri energetice sunt în mentenanţă sau în reabilitare în această perioadă. „Avem oprite două grupuri în Rovinari pentru mentenanţă, grupul 3 şi grupul 4, avem un grup 7 la Turceni în reparaţii până la sfârşitul lunii august, Işalniţa funcţionează la maxim şi la Craiova avem grupul 2 în reparaţii. Avem trei grupuri mari şi unul mic în reparaţii. Acest program este până în septembrie, din septembrie vom lucra cu 7 grupuri, pentru că terminăm grupul 7 Turceni”, a spus Boza la Acces TV. (R.S.)

Vizualizări: 3,794

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: