Cine sunt cele mai atrăgătoare ispite de la Insula Iubirii 2024! 

Insula Iubirii 2024 revine pe 15 iulie cu un nou sezon, difuzat în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la 20.30, la Antena 1. Show-ul aduce în atenţia telespectatorilor noi ispite gata să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor.

Timp de 21 de zile, în cele două resorturi exclusiviste din Phuket, câte 10 ispite le vor fi alături în permanenţă celor care vor trebui să decidă dacă lasă loc tentaţiei să le distrugă relaţia, la Insula Iubirii 2024.

Anca Zoţoiu, 39 de ani, instructor cycling şi make-up artist, a fost căsătorită timp de 15 ani, iar relaţia ei s-a încheiat cu o mare dezamăgire. Soţul a înşelat-o chiar cu naşa lor de cununie, iar din acel moment a decis să nu mai aibă încredere în oameni şi să devină o femeie independentă. Vine la Insula Iubirii cu dorinţa de a ajuta femeile care sunt în situaţii similare cu cea prin care a trecut ea să vadă realitatea înainte de a fi prea târziu.

Maria Tebieş, 26 de ani, medic rezident, s-a născut în Canada, iar la 17 ani a venit în România, ca să studieze medicina. Este singură de mai bine de 4 ani şi deşi spune că iese zilnic la întâlniri, perechea ei se lasă aşteptată. Nu exclude varianta de a pleca împreună cu cineva de la Insula Iubirii, mai ales că vede acest reality show ca pe o experienţă inedită şi o şansă de a-şi pune în evidenţă sex-appealul.

Florentina Ulmeanu (Tina), 29 de ani, make-up artist şi model, este o femeie directă şi fără inhibiţii, imprevizibilă şi dornică să fie în centrul atenţiei. În relaţiile cu bărbaţii, îi place să fie stăpână pe situaţie, îi place jocul seducţiei, aşa că se consideră absolut potrivită în rolul de ispită.

Ioana Zamfir, 31 de ani, pictoriţă şi instructor de fitness, are o poveste de viaţă deosebită. La 6 ani, a fost trimisă de părinţi la Oneşti, la centrul de gimnastică. Când a realizat că gimnastica nu este chemarea ei în viaţă şi nici relaţia cu părinţii nu era una prea bună, Ioana s-a ataşat de un bărbat de 34 de ani. Relaţia lor a durat vreme de 15 ani, o perioadă foarte complicată pentru Ioana, care a înţeles că viaţa poate fi şi altfel şi de atunci a început să zâmbească din nou. Ioana crede că povestea ei poate inspira persoane care au avut parte de experienţe similare.

Loredana Martin, 36 de ani, manager, lucrează în unul dintre cele mai exclusiviste cluburi cu circuit închis din lume, unde a avut ocazia să interacţioneze cu celebrităţi internaţionale şi antreprenori de succes. A simţit dintotdeauna că poate să îşi depăşească condiţia, aceea de fată modestă de la ţară, aşa că după liceu a plecat la Londra, unde a studiat managementul. Consideră că Insula Iubirii îi poate oferi şansa să iasă din rutină şi să experimenteze lucruri pe care nu a putut să le facă în trecut.

Flori Olar, 26 de ani, ospătăriţă şi make-up artist, locuieşte la Londra şi lucrează într-un club exclusivist de acolo. În paralel este şi model fitness, dar şi câştigătoare a 3 medalii de aur la un concurs de Bikini Fitness.

Mădălina Maricuţ, 25 de ani, lucrează ca inginer constructor şi spune că a întâmpinat multe dificultăţi în acest domeniu al bărbaţilor, din cazua faptului că este o femeie frumoasă. A cochetat mereu cu partea artistică, făcând parte în trecut dintr-o trupă de dans. A suferit mai multe eşecuri în dragoste, toate acestea făcând-o un pic mai acidă în ceea ce îi priveşte. Mădălina urmăreşte emisiunea încă de la primul sezon şi mereu şi-a dorit să facă parte din ea, mai ales că de-a lungul timpului a „suflat” de mai multe ori partenerii fetelor din anturajul său.

Diandra Moga, 27 de ani, antreprenoare, are propriul brand de haine. A avut o relaţie de lungă durată cu un bărbat foarte gelos, care nu ȋi permitea să fie așa cum este ea și a fost și ȋnșelată de mai multe ori, ajungând astfel la concluzia că ȋi este mai bine singură și independentă. Fire destul de emotivă, spune că a ales să vină la Insula Iubirii tocmai pentru a depăși această barieră emoţională.

Larisa Mârtan, 24 de ani, dansatoare, provine dintr-o familie dezbinată și a trăit ȋntreaga viaţă cu teama de abandon. Și ȋn propriile relaţii a avut parte de asta, fiind părăsită de iubit chiar când era ȋnsărcinată. Cea mai mare pasiune a ei este dansul și de aceea a ales să facă din el o meserie. Consideră că Insula Iubirii ȋi poate oferi șansa de a se ȋndrăgosti din nou.

Alături de cele nouă ispite feminine revine pe Insula Iubirii și Anamaria Vaida, 36 de ani, tehnician gene şi animatoare, care spune că experienţa sezonului şase al reality show-ului a schimbat-o mult ȋn bine. Este mult mai sigură pe ea și mai ȋndrăzneaţă și a ȋnvăţat că atunci când vrei să atingi un ţel trebuie să lupţi pentru el, indiferent de părerile altora. După participarea sa ȋn emisiune a experimentat o relaţie tumultoasă, dar care s-a ȋncheiat cu un gust amar. Este ȋntr-un moment al vieţii ȋn care se simte liberă și puternică, știe cum să se raporteze la băieţii din cupluri și consideră că poate arăta adevărul din relaţiile lor.

Galerie foto





Vizualizări: 4,191

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: