Direcţia 5 îşi spune povestea la Târgu Jiu, la Teatrul de vară

Teatrul de vară din Târgu Jiu va găzdui un concert al trupei  Directia 5 pe data de 6 iulie. „Povestea Noastră” este numele acestui turneu pe care Direcţia 5 îl susţine, în spaţii amenajate în aer liber, în mai multe oraşe din România.

Marți, 6 iulie, ora 20:30, trupa Direcţia 5 îşi va spune povestea celor 30 de ani de activitate în faţa fanilor din Târgu Jiu. "Avem de spus o poveste, povestea celor 30 de ani, a discurilor noastre, a cântecelor care au intrat în casele dumneavoastră și în viața voastră, povestea celor 30 de ani de satisfacții artistice și a celor 30 de ani norocoși, că muzica noastră v-a plăcut. Vă mulțumim pentru tot și numele turneului nostru se leagă perfect cu titlul cântecului nostru „Povestea noastră”. În acest turneu aducem pe scenă cântece care v-au bucurat în toți acești ani plus unele noi-nouțe, pe care, dacă avem noroc, le veți iubi", au anunţat cei de la Direcția 5.

Cu mii de concerte la activ şi numeroase materiale discografice lansate, Direcţia 5 este o prezenţă consecventă şi foarte iubită pe scenele din România încă din '91. De la albumul de debut lansat în 1992, trecând prin perioada "Superstar" (1999), ce şi-a pus amprenta asupra tendinţelor muzicale ale vremii şi continuând cu mai recentele "Ambiental" (2006), "Emoţie" (2009), "Romantic" (2010) și "Muzică, flori și poezie" (2019), Direcția 5 a spus şi continuă să spună, nenumărate poveşti de viaţă şi iubire, prin versurile sale și prin interpretările live de excepție.

Biletele pentru concertul de la Târgu Jiu se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro şi în magazinele Flanco,  Metrou Unirii 1, magazinele Muzica, IQ BOX, Uman şi pe terminalele Selfpay. Preţul unui bilet este de 80 sau 100 de lei, în funcţie de zona în care se achiziţionează locurile.

Vizualizări: 1,024

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: