România reușește din nou performanța paradoxului administrativ: anul 2026 va fi, simultan, „Anul Nadia Comăneci” și „Anul Constantin Brâncuși”. Două dintre cele mai emblematice personalități românești, fiecare definitorie în domeniul său – sport și artă –, sunt nevoite, prin voința legislativului, să împartă aceleași 12 luni, în urma a două proiecte de lege adoptate la doar două săptămâni distanță în Camera Deputaților.

Primul proiect, votat la începutul lunii iunie, stabilește anul 2026 drept „Anul Nadia Comăneci”, în semn de omagiu adus celei care a schimbat istoria gimnasticii mondiale la Montreal, în 1976. Două săptămâni mai târziu, deputații au votat un alt proiect de lege, prin care 2026 devine „Anul Constantin Brâncuși”, pentru a marca 150 de ani de la nașterea celui mai important sculptor român, figură centrală în arta modernă internațională.

Ce a urmat? Nicio dezbatere despre suprapunerea acestor inițiative. Nicio întrebare despre oportunitatea de a oferi fiecărei personalități spațiul simbolic necesar pentru celebrare. Doar două proiecte, două aprobări, același an.

Această dublare legislativă nu este doar o dovadă de neglijență politică, ci și o diminuare simbolică a valorii pe care o astfel de distincție ar trebui s-o poarte. Anul comemorativ ar trebui să fie un cadru unic și coerent de recunoaștere națională, un spațiu privilegiat în care o personalitate să fie adusă în prim-plan prin evenimente, finanțări, politici culturale sau educaționale. În schimb, prin această suprapunere, România oferă două „ani în unul”, fără a clarifica nici măcar cum vor fi împărțite inițiativele culturale, fondurile sau prioritățile simbolice.